sâmbătă, iunie 21, 2025
Diverse

Elevii din Buneşti – locul 2 la Târgul Naţional de Ştiinţă „CodeKids” 2022. Proiectul: un solar inteligent, cu muzică ambientală!

1.14KVizualizari
Week-end-ul trecut, mai precis sâmbătă, 19 noiembrie, elevii din Buneşti au fost prezenţi, în Capitală, la Târgul Naţional de Ştiinţă „Code Kids 2022”, la care au participat 13 cluburi din ţară. După ce au izbutit să câştige faza regională, în faţa unor echipe mult mai titrate, copiii coordonaţi de bibliotecara Iuliana Radi şi instruiţi de inginerul Dorel Glomnicu au produs o nouă surpriză, reuşind să obţină locul 2. Proiectul cu care elevii din localitatea condusă de primarul Viorel Radi au participat în ambele concursuri a fost unul inovator: un solar inteligent, cu muzică ambientală.
„Locul II la Târgul Național de Știință CODE KIDS 2022 nu este puțin pentru clubul nostru de codare din Buneşti. Reprezentanții clubului, Edi Firescu și Flavio Ancuța, au avut o prestație remarcabilă și demnă de apreciat. Ambiția, determinarea și munca depusă din partea întregii echipe au făcut ca proiectul nostru să fie apreciat, la nivel național, de către programatori specialiști și nu numai. Mulțumim domnului inginer Dorel Glomnicu, administrației locale, doamnei director Marina Fera și cadrelor didactice ale Școlii Gimnaziale Bunești și nu în ultimul rând părinților care sprijină și susțin activitățile Bibliotecii Publice Bunești! Mulțumim Fistem Grup pentru personalizarea tricourilor. De asemenea, mulțumim Fundației Progress pentru oportunitățile oferite! Copiii programează viitorul comunității noastre!”, a anunţat Iuliana Radi, pe Facebook.

Inginerul Dorel Glomnicu, mentorul copiilor pasionaţi de ştiinţă de Buneşti

Într-un interviu acordat în exclusivitate, coordonatoarea Bibliotecii Publice Buneşti a povestit pe îndelete care au fost paşii parcurşi până la acest succes de nivel naţional. „În cadrul Bibiliotecii Publice Buneşti, prin Fundaţia Progress, activează un club de codare, Code Kids, în care sunt cuprinşi 15 elevi. Dintre aceştia, şase s-au înscris şi la clubul de robotică. Ne-am gândit că, în paralel cu clubul de codare, putem să susţinem şi unul de robotică. Până la urmă, robotica şi programarea cam merg mână în mână! Clubul are un îndrumător voluntar, în speţă, pe inginerul Dorel Glomnicu, un om foarte pasionat de ştiinţă şi dedicat în tot ceea ce face, un profesionist desăvârşit, care i-a consiliat şi i-a antrenat permanent pe copii. E pensionar şi a făcut totul din pasiune! El a venit de multe ori la Buneşti, ca să lucreze cu copiii, fără nicio pretenţie financiară. Proiectul solarului inteligent, realizat de elevii noştri, cu care am participat şi la faza regională, a fost realizat chiar sub îndrumarea lui. Macheta a fost construită la casa sa din Rm. Vâlcea, unde membrii clubului nostru de robotică au avut la dispoziţie toate materialele necesare. Fără îndoială, după acest succes, vom continua colaborarea cu inginerul Dorel Glomnicu şi chiar vrem să ducem lucrurile la un alt nivel”, a menţionat Iuliana Radi.

Din echipa care a obţinut calificarea în faza naţională au făcut parte cinci elevi

Pentru a ajunge în etapa naţională, elevii din Buneşti au câştigat mai întâi faza regională, care a avut loc pe 3 noiembrie, când au învins cluburile similare din judeţele Vâlcea, Olt, Gorj şi Hunedoara. „Nu ne-am aşteptat să câştigăm, mai ales că era primul an în care am luat parte la o asemenea competiţie! Am învins echipe bune pentru a ne califica la faza naţională, cu performanţe deosebite în anii precedenţi. La faza regională desfăşurată la Rm. Vâlcea, din echipa noastră câştigătoare, au făcut parte cinci copii, toţi fiind elevi în clasa a VII-a la Şcoala Gimnazială din Buneşti. Este vorba de Edi Firescu, Ionuţ Ancuţa, Gabriel Grigoroiu, David Ciobotea şi Flavio Ancuţa. Cu excepţia ultimului, care e din Băile Govora, dar învaţă la Buneşti, ceilalţi sunt din localitatea noastră. Toţi sunt foarte talentaţi în robotică şi programare şi au gândit proiectul cu solarul inteligent. După faza regională, am câştigat un roboţel în valoare de vreo 500 de lei, de care copiii sunt foarte încântaţi”, a adăugat Iuliana Radi.

În Capitală, Edi Firescu şi Flavio Ancuţa au prezentat proiectul în faţa juriului

În Capitală, la Târgul Naţional de Ştiinţă „Code Kids” 2022, au făcut însă deplasarea doar doi dintre cei cinci elevi. Este vorba de Edi Firescu (care a făcut descrierea proiectului) şi de Flavio Ancuţa (responsabil de partea tehnică). Aceştia au fost însoţiţi de Iuliana Radi şi de inginerul Dorel Glomnicu. „Iniţial, am vrut să participe toţi membrii echipei şi la faza naţională, să mergem cu microbuzul primăriei, sâmbătă dimineaţa. Însă, din pricină că prezentarea proiectului nostru a avut loc foarte devreme, la ora 8.45, trebuia să plecăm noaptea cu copiii, pe la 5.00, ca să ajungem în Capitală la timp. Ne-am dat seama că ei ar fi ajuns foarte obosiţi, ceea ce nu era tocmai ok. În aceste condiţii, am decis să facem deplasarea de vineri cu doi elevi, iar cei de la Fundaţia Progress ne-au asigurat locurile de cazare. L-am ales pe Edi Firescu să prezinte proiectul, iar Flavio Ancuţa s-a ocupat de descrierea tehnică a acestuia. Ceilalţi trei copii ne-au susţinut de acasă şi merită la rândul lor toate felicitări pentru acest succes, pentru că au făcut parte din echipa care a realizat proiectul solarului inteligent. Nici de această dată, nu am plecat la drum să obţinem un premiu, ci am mers pe acelaşi principiu ca la etapa regională: să participăm! Tot ce venea în plus, era un bonus!”, a subliniat coordonatoarea Bibliotecii Publice Buneşti.

Solarul inteligent realizat de copiii din Buneşti, ideal pentru orice gospodărie

Proiectul solarului inteligent, cu care elevii din Buneşti au câştigat faza regională, a fost mult îmbunătăţit până la deplasarea în Capitală. „Solarul a fost realizat în miniatură, iar macheta propriu-zisă are 50×30 cm. Acesta dispune însă de caracteristicile unui solar de dimensiuni normale şi funcţionează ca în realitate. Pentru faza regională, l-am construit din tot felul de materiale reciclate, în grabă, pentru că, sincer, nu ne-am gândit că o să şi câştigăm, singura idee cu care am plecat la drum fiind aceea de a participa. În acest sens, tăviţa de captare a apei era una de copt cozonaci şi am crescut temperatura termostatului cu un feon. Între timp, solarul a fost dotat cu o plăcuţă arduino în locul termostatului care regla temperatura, ceea ce înseamnă că acesta poate fi comandat şi prin computer. Apoi, am pus şi două pompe noi de apă. În plus, am montat un bazin din plastic şi am înlocuit folia cu care solarul era acoperit. Am schimbat puţin design-ul, ca să fie mai estetic şi pe placul juriului din Capitală. Ca fapt inedit, solarul dispune şi de muzică ambientală, calmă, domoală, care se aude pe toată durata procesului de irigare, de 10-15 minute. Copiii au mers pe ideea deja vehiculată în domeniul ştiinţei, că muzica ajută plantele să crească mai repede”, a mai menţionat Iuliana Radi.
Coordonatoarea Bibiliotecii Publice Buneşti a explicat apoi motivele pentru care crede că proiectul a fost atât de bine văzut de juriul din Capitală. „Solarul inteligent poate fi util în orice comunitate. Noi l-am creat în miniatură, dar acesta poate fi realizat şi la scară mare, de 200 mp. Sistemul care îl dirijează funcţionează foarte bine şi pe un solar de mărime naturală. Aşadar, dacă cineva şi-ar dori să construiască un asemenea solar în gospodăria proprie, copiii noştri de la clubul de robotică din Buneşti ar putea oferi o mână de ajutor. În plus, acesta respectă şi tendinţele actuale de independenţă energetică, pentru că i-am montat şi o baterie solară”, a încheiat Iuliana Radi.