Elevii din Mihăești, excluși din programul “Masă caldă”. Primarul Bărzăgeanu invocă o vendetă politică
Elevii din Mihăești nu mai beneficiază de programul “Masă caldă”, cu toate că primarul Constantin Bărzăgeanu a făcut o solicitare în acest sens. El bănuiește că, la mijloc, ar fi vorba de motivații politice, iar asta îi afectează – în mod nedrept – pe cei mai mici membri ai comunității sale. “Păcat că s-au răzbunat pe copii. Au venit cu tertipuri că Mihăeștiul are bani și ne permitem să asigurăm masa, dar să nu uităm că sunt 550 de copii în localitate. Trebuia să primim și un microbuz, dar ne-a fost tăiat și acesta de pe listă. Dacă cineva are o problemă cu mine, ar trebui să discute cu mine, nu să se răzbune pe copii. E greu să susținem programul „Masă caldă” din bugetul local, deoarece avem foarte multe cofinanțări de achitat, la lucrările pe care le avem în derulare. Colac peste pupăză, oamenii nu și-au mai plătit impozitele ca în anii precedenți, pentru că au văzut la TV că se reduc și așteaptă noile decizii în acest sens”, a transmis primarul din Mihăești, Constantin Bărzăgeanu.




