Elin Hansson şi-a dovedit şi la naţionala Suediei eficacitatea de la Vâlcea! La Euro 2022, handbalista din Sala Traian a marcat 20 de goluri în şapte meciuri, la fel ca în Liga Florilor
Pe lângă Daciana Hosu şi Corina Lupei, care au făcut parte din lotul naţionalei României, Isabell Roch (Germania) şi Jovana Kovacevic (Serbia), SCM Rm. Vâlcea a mai avut alte două jucătoare prezente la Campionatul European de handbal feminin, în speţă, suedezele Elin Hansson (26 de ani, extremă stânga) şi Daniela de Jong (24 de ani, inter centru), care au încheiat competiţia pe locul 5 cu naţionala ţării lor. În cele şapte meciuri susţinute de scandinave la turneul final din perioada 4-20 noiembrie, cele mai bune prestaţii le-a avut Elin Hansson, care a fost utilizată în fiecare partidă şi şi-a trecut adesea şi numele pe lista marcatoarelor. În ceea ce-o priveşte pe Daniela de Jong, aceasta nu a prins deloc foaia de joc la Euro 2022.
În prima fază a grupelor, pe 4 noiembrie, Elin Hansson a jucat 57,00 de minute cu Serbia şi a punctat de 4 ori, iar Suedia a învins cu 27-21. Pe 6 noiembrie, contra Sloveniei (33-22), ea a fost folosită 55,45 de minute şi a înscris cinci goluri. Pe 8 noiembrie, împotriva noii vicecampioane europene, Danemarca (când Suedia a pierdut cu 25-23), handbalista din Sala Traian a fost chiar integralistă (60,00 minute), fapt mai rar întâlnit în handbal!, şi a dat şase „boabe”.
În Main Round, pe 12 noiembrie, Elin Hanssson a bifat 57,37 de minute şi a marcat 1 gol în meciul cu campioana europeană, Norvegia (cedat cu 25-27). Pe 14 noiembrie, extrema stângă a apărut 45,56 de minute pe teren şi a înscris o dată cu Ungaria (scor final 30-25 pentru suedeze). În schimb, pe 16 noiembrie, cu Croaţia (31-27), ea n-a punctat deloc în cele 17,37 de minute, acesta fiind şi meciul cu cea mai scurtă apariţie a sa la Euro 2022. În fine, pe 18 noiembrie, în duelul pentru locurile 5-6, contra Ţărilor de Jos (37-32), Elin Hansson a fost utilizată 57,02 minute şi a semnat 3 goluri.
Trăgând linie, bilanţul handbalistei de la SCM Rm. Vâlcea a fost unul identic celui din Liga Florilor: 20 de goluri, în şapte meciuri. Altfel, însă, Elin Hanssson a fost cea mai utilizată jucătoare la Euro 2022, dintre toate cele şase care fac parte din lotul grupării din Sala Traian.
Meciurile şi golurile marcate de Elin Hansson pentru SCM Rm. Vâlcea în Liga Florilor:
SCM Rm. Vâlcea a pierdut meciul pe care l-a disputat sâmbătă, 22 martie, în deplasare, contra echipei Thuringer HC, care...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe