Emi Birăruți (Alunu): Nu am câștigat niciun derbi. E un sezon compromis!
Primarul din Alunu, Emanuel Birăruți, a făcut o scurtă radiografie a parcursului pe care echipa Oltețul l-a avut în acest sezon de Liga a IV-a. Regretul este că, în retur, nu a câștigat niciunul dintre cele trei derbiuri disputate, dar, totodată, are și un motiv de bucurie: jucătorii săi au demonstrat calitate în teren și au avut ocazii numeroase de a înscrie. “Sunt dezamăgit de rezultatul meciului cu Cozia Călimănești, din ultima etapă, scor 2-3, dar de joc – sincer! – sunt mulțumit! Doar că am avut ghinion! Culmea, ai ocazii, domini, am fost peste Călimănești, dar adversarii au fost mai pragmatici și au obținut victoria dorită. Și antrenorul echipei adverse, Vasile Ilinca, a zis că a câștigat cu noroc acel meci. Sincer, prefer să fac joc prost și să câștig, decât să am meciuri bune, dar fără puncte. Mă așteptam la mai mult sezonul acesta, e clar! Vedeam o luptă strânsă până la final, dar suntem cam scoși din lupta pentru titlu, pentru că ne aflăm la 11 puncte de primul loc. Nu am câștigat niciun derbi. E dureros să nu câștigi cu primele clasate, mai ales că asta face diferența, dacă vrei să fii sus. Acum, suntem pe locul 4!. E un sezon compromis, mai ales că am fost eliminați și din cupă. Suntem din 2017, în Liga a IV-a. Vedem ce ne va rezerva sezonul viitor…”, a declarat primarul din Alunu, Emanuel Birăruți.




