miercuri, octombrie 7, 2026
Diverse

Emi Birăruți, gol la vinclu, pentru Alunu. Șansă mare să marcheze decisiv și pe 9 iunie…

1.28KVizualizari

Oltețul Alunu are parte de un sezon excelent, de vreme ce ocupă locul 3 în clasamentul Ligii a IV-a și s-a calificat în semifinalele Cupei României. Weekendul trecut, echipa antrenată de Marian Pleașcă a câștigat cu scorul de 4-2 partida de pe teren propriu, contra celor de la Oltul Ionești. Au înscris: Marian Pleașcă (de două ori), Gabriel Herăscu și Emanuel Birăruți – candidatul PSD la funcția de primar în Alunu. “A fost un meci echilibrat, contra unei adversare disciplinate. Am fost egalați la 1-1 și 2-2, după ce am condus de fiecare dată. Emanuel Birăruți a marcat de pe 16 metri, la vinclu. Îi urmăm succes în cursa pentru primărie. Toată echipa este alături de el și suntem convinși că va câștiga și va fi cel mai tânăr primar din Vâlcea. La Oltețul Alunu, suntem toți o mare familie. Etapa următoare, vom juca în deplasare, la Chimia Rm. Vâlcea, echipă care a obținut rezultate bune contra echipelor din fruntea clasamentului”, a declarat conducerea clubului Oltețul Alunu.