Fotbal

Emil Zaharioiu o duce bine: e lider cu Sparta (Liga a IV-a) și marchează supergoluri pentru Oltul Ionești

1.2KVizualizari
Oltul Ionești a făcut un supermeci pe teren propriu, cu Victoria Frâncești, pe care a reușit să o învingă cu scorul de 9-2. Trupa antrenată de Iulică Dincă a făcut spectacol deplin în a doua repriză, după ce, în primele 45 de minute, rezultatul a fost doar 2-0. Căpitanul de echipă Emil Zaharioiu a reușit o „dublă”, unul dintre goluri marcându-l dintr-o lovitură liberă de la aproximativ 20 de metri. Acestuia îi merge excelent pe plan fotbalistic, de vreme ce este lider și în Liga a IV-a, cu Sparta Rm. Vâlcea, unde se află în structura de conducere.
„Victoria Frâncești s-a ținut destul de bine în prima repriză, dar după pauză am reușit să marcăm la foc automat. Pentru noi, au înscris Vasy Nedelcu, Emil Zaharioiu și Gabriel Predescu (toți trei – câte două goluri de fiecare), dar și Alexandru Burtoi (care a dat un gol foarte frumos, din semifoarfecă), Ilie Ruiu și Fernando Marinescu. E clar că va fi un campionat dificil, dar cu toții ne-am luat angajamentul de a promova la finele sezonului. Aș dori să felicit, cu acest prilej, conducerea clubului, dar și Primăria Ionești. Avem la stadion condiții pe care nu le găsești nici măcar la jumătate dintre echipele din Liga a IV-a”, a explicat antrenorul Iulică Dincă.