După meciul din week-end-ul trecut, din Liga Campionilor, Florentin Pera a spus că înfrângerea cu 33-24 este totuşi foarte drastică, în condiţiile în care, până în minutul 52, CSM Bucureşti nu a avut decât cel mult un avantaj de 4-5 goluri. Dezastrul s-a conturat pe final! Astfel, antrenorul principal de la SCM Rm. Vâlcea crede că diferenţa corectă de scor era de 3-4 goluri în favoarea echipei din Capitală.
Tehnicianul din Sala Traian este de acord că în urma eşecului la 9 „boabe”, elevele sale au cam pierdut orice şansă de calificare în sferturile Ligii Campionilor.
„Jucătoarele de la CSM Bucureşti şi-au arătat din plin valoarea, şi-au respectat statutul de favorite. Dar îmi pare rău pentru diferenţa de scor de la final! Cred că o înfrângere la 3-4 goluri era mai conformă cu ce s-a întâmplat pe teren. Însă, trebuie să fim obiectivi, deşi e greu când pierzi. În ceea ce priveşte calificarea, cred că în mare parte e jucată! Trebuie să fim realişti, CSM Bucureşti are un avantaj considerabil, iar în plus va mai beneficia şi de terenul propriu. În retur, vom încerca din nou să jucăm la cel mai bun nivel, să nu cedăm lupta, chiar dacă adversarele pleacă din nou ca favorite. Vom încerca să ne apropiem cât mai mult de valoarea lor. Aşa cum s-a văzut şi în Sala Traian, echipa din Capitală are mai multe soluţii, în special la linia de 9 metri, unde sunt jucătoare care pot să facă diferenţa, în timp ce noi n-am reuşit decât într-o mică măsură să compensăm prin apărare. Repet, de această dată, CSM Bucureşti a fost echipa mai valoroasă şi a avut soluţiile necesare la 9 metri, lucru care nouă ne-a lipsit de multe ori în acest meci. Dar, trebuie să mergem mai departe!”, a precizat Pera.
Sâmbătă, 15 februarie, SCM Rm. Vâlcea o va înfrunta în Sala Traian pe Borussia Dortmund, într-un meci care le poate...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe