Handbal

Etapa a 12-a din Liga Florilor va avea loc în Sala Traian, între „dubla” Vâlcea – Bucureşti, din Liga Campionilor

796Vizualizari
În această săptămână, va avea loc cea de-a 11-a etapă din cadrul Ligii Florilor. Cele şapte meciuri programate se vor disputa în Sala Polivalentă din Bucureşti, iar două dintre ele vor fi transmise LIVE de TVR, partenerul oficial al FRH. Este vorba de duelurile Rapid Bucureşti – SCM Gloria Buzău şi CSM Bucureşti – Măgura Cisnădie, care se vor disputa marţi, 23 februarie. Primul va începe la ora 16.00 şi va fi redat în direct de TVR 2, iar cel de-al doilea va fi de la 18.30, tot LIVE, dar pe TVR 1.
Din pricina cazurilor numeroase de Covid-19 din lot, dar şi a accidentărilor, „tigroaicele” vor aborda şi partida cu gruparea sibiană tot cu un efectiv, adică, fără antrenorul principal Adrian Vasile pe banca tehnică, şi fără 10 jucătoare (şapte au coronavirus, iar trei sunt indisponibile de mai mult timp).

Cu Măgura Cisnădie, elevele lui Florentin Pera vor disputa primul meci pe teren propriu din actualul sezon

FRH a stabilit deja şi programul etapei a 12-a din Liga Florilor, care va avea loc între „dubla” dintre SCM Rm. Vâlcea şi CSM Bucureşti, din Liga Campionilor. Conducătorii forului din Capitală au anunţat că următoarea rundă se va disputa pe 9 şi 10 martie, în Sala Traian, aceasta fiind prima din sezonul actual care va fi organizată la Rm. Vâlcea. Din păcate, fără spectatori!
Şi atunci, două dintre meciuri vor fi transmise LIVE de TVR, ambele fiind programate miercuri, 10 martie. Este vorba de SCM Craiova – Dunărea Brăila (de la ora 16.00, în direct pe TVR 2) şi SCM Rm. Vâlcea – Măgura Cisnădie (de la ora 18.30, în direct pe TVR 1). Practic, duelul cu echipa din Sibiu va fi primul pe care elevele lui Florentin Pera îl vor disputa pe teren propriu, toate celelalte de până acum având loc în deplasare.