Handbal

Extrema stângă Ana Maria Iuganu Popa s-a despărţit de SCM Rm. Vâlcea

2.45KVizualizari

Conducătorii echipei de handbal feminin SCM Rm. Vâlcea au anunţat că au fost de acord cu solicitarea extremei stânga Ana Maria Iuganu-Popa (născută pe 25 februarie 1990), care a dorit să se despartă de campioana României. Ana Maria Iuganu-Popa a venit în Sala Traian în vara anului trecut, de la HCM Roman, când cocheta şi cu echipa naţională. Concurenţa cu Cristina Florica a scos-o însă din vederile selecţionerilor, aceasta fiind probabil una dintre cauzele care au făcut-o să-şi dorească să plece de la Vâlcea.
„Întrucât jucătoarea Ana Maria Popa și-a manifestat de mai mult timp dorința de a-şi rezilia contractul cu SCM Rm. Vâlcea, din motive personale, astăzi, 22 iulie, s-a ajuns la un acord de reziliere a acestuia pe cale amiabilă. Astfel, începând din acest moment, Ana Maria Popa nu mai e jucătoarea noastră. Îi mulțumim pentru aportul adus echipei la câștigarea Campionatului Național și a Supercupei României și îi urăm sănătate și mult succes la viitoarea echipă”, au anunţat oficialii vâlceni.

Campioana României o mai are în lot doar pe Cristina Florica pe postul de extremă stânga

După plecarea acesteia, deocamdată către o destinaţie necunoscută, SCM Rm. Vâlcea nu mai are decât decât o extremă stânga în lot, Cristina Florica (născută pe 11 aprilie 1992), handbalistă originară din comuna Creţeni. Cel mai probabil, de comun acord cu staff-ul tehnic şi în cel mai scurt timp, conducătorii campioanei en-titre a României vor demara negocierile cu o altă jucătoare pentru a o aduce la Rm. Vâlcea şi a completa astfel golul de pe postul respectiv.