Extrema stângă Corina Lupei (SCM Rm. Vâlcea) le admiră pe Nora Mork, Majda Mehmedovic și Anna Vyakhireva. „Încerc să fur cât mai mult de la ele!”

Extrema stângă Corina Lupei (19 ani) a ajuns la SCM Rm. Vâlcea toamna trecută, când echipa din Sala Traian s-a confruntat cu mari probleme de efectiv, din cauza infectărilor cu Covid-19. Prin evoluțiile sale, handbalista născută pe 12 iulie 2002, la Tg. Mureș, i-a convins pe oficialii vâlceni că merită să rămână în lot și în noul sezon, ea numărându-se printre marile speranțe ale echipei, dar și ale handbalului românesc. Iar o dovadă în acest sens este și aceea că a fost convocată la naționala de tineret, cu care a ocupat, de curând, locul 5 la turneul final al Campionatului European din Slovenia (8-18 iulie).

După întoarcerea de la lotul național și primul antrenament în Sala Traian, Corina Lupei a acordat un interviu pentru pagina de Facebook a clubului SCM Rm. Vâlcea, în care a vorbit despre prezența la prima reprezentativă de tineret, dar și-a expus și gândurile de viitor.

„La Vâlcea, am văzut cât de important este spiritul de echipă!”

• Cum a fost primul tău antrenament alături de echipă, în acest început de sezon?

Revederea a fost una mult așteptată! Ca să fiu sinceră, mi-a fost dor de coechipiere, nu le-am mai văzut de ceva timp. Anul trecut, când am venit la SCM Rm. Vâlcea, am reușit să ne apropiem atât de tare încât chiar le-am simțit lipsa. Abia aștept ca antrenamentele să fie din ce în ce mai dese și să pot să „fur”, ca să spun așa, din ce în ce mai multe de la ele, pentru că am de unde învăța.

• Ai fost selecționată la echipa națională pentru Campionatul European de tineret. Cum a fost?

Emoțiile au fost mari, însă au fost constructive. Nouă, ca echipă, ne-a fost greu, pentru că, în urmă cu 2 ani, rezultatul a fost unul dezamăgitor și a fost greu să ne revenim. Însă, suntem foarte bucuroase și fericite că am reușit să ne adunăm și suntem mândre de ceea ce am realizat.

• Ați terminat competiția pe locul 5. Se putea obține o clasare mai bună?

Puteam mai mult, într-adevăr! Am pierdut calificarea pentru locurile 1-4 în meciul cu Franța, iar ceea ce cred că ne-a lipsit atunci a fost doar simpla gestionare a momentului, nicidecum pregătirea fizică sau orice altceva. Am fost o echipă, am fost unite, am luptat până la capăt, doar că pot să spun că am avut puțin ghinion. Însă, anul viitor, situația va fi diferită cu siguranță.

• Cât de mult te-a ajutat experiența dobândită la Râmnicu Vâlcea pentru acest turneu final?

Experiența dobândită m-a ajutat să tratez altfel meciurile, să tratez altfel atât echipa, cât și adversarul direct. Bineînțeles că și tot ce am învățat atât de mult, tehnic și tactic, și-a spus cuvântul, încât m-am simțit mult mai ușurată pe teren. Am reușit să joc ceea ce știu și ceea ce îmi place. Am făcut-o cu zâmbetul pe buze! Pur și simplu, aici la Vâlcea, am văzut cât de important este spiritul de echipă!

„Când am jucat handbal prima oară, am fost atât de entuziasmată încât, în timpul meciului, m-am dus în tribună, la părinți, să-i întreb dacă m-au văzut pe teren!”

• Ai un model în viață? O jucătoare preferată?

Un model anume nu pot să spun că am! Însă, da, sunt jucătoare pe care le admir, de la care încerc să „fur” cât mai mult. Acestea sunt Majda Mehmedovic, Anna Vyakhireva, Nora Mork – pe care le apreciez și mi-aș dori să ajung cât pot eu de aproape de ele.

• Așteptările personale pentru noul sezon?

Așteptările personale ar fi să prind cât mai multe minute și, desigur, să ajut echipa cât pot de mult. Și, bineînțeles, să-mi fac treaba cât pot de bine și să-mi câștig un loc, ca să spun așa, în echipă.

• O amintire amuzantă de începutul carierei…

Îmi aduc aminte că, după două săptămâni de când am început handbalul, am avut primul turneu și primul meci, la Tg. Mureș. Bineînțeles că părinții mei au fost în tribună, se uitau și mă susțineau, cum o fac și acum de altfel. După ce am intrat pe teren și am jucat câteva minute, am fost chemată pe banca de rezerve. Dar eram atât de fericită și de entuziasmată că am jucat, încât m-am dus de pe bancă direct în tribună. „Mamă! Tată! Am jucat! M-ați văzut!?” Bineînțeles că au fost șocați, le-a picat fața și m-au certat. M-am întors înapoi pe bancă, dar a fost totul foarte hazliu. Nu știam încă regulamentul, nu știam mai nimic, dar mi-a făcut o plăcere extraordinară să joc handbal pentru prima oară.