Faurul Livezi a condus-o cu scorul de 2-0 pe Zătreni. Dar nu a reușit să spargă șirul lung de…
Oltețul Zătreni a câștigat la limită, cu scorul de 4-3, partida disputată în deplasare, la Faurul Livezi… Asta în condițiile în care echipa antrenată de Nicolae Vîlcu a fost condusă cu scorul de 2-0, la pauză și, 3-1, în repriza secundă. “A fost un meci destul de dificil. Faurul Livezi și-a dorit mult să obțină prima victorie împotriva noastră. Nu am pierdut niciodată contra acestei echipe! Am primit două goluri foarte ușor și scorul era 2-0 pentru adversari. Apoi, în primele 10 minute din a doua repriză, am făcut 2-1. Pe final, ultimele 35 de minute, am reușit să preluăm conducerea. Am egalat, iar, în minutul 86, am făcut 4-3 și am obținut cele 3 puncte. Pentru noi, au marcat Gheorghe Toșa – de două ori, Alex Herăscu – 1 gol, plus un autogol al celor de la Livezi, la un șut al nostru, deviat în poarta proprie de un jucător advers. Sincer, mă gândeam măcar să obținem un egal, după ce am fost conduși. I-am mobilizat însă pe băieții mei în ultima jumătate de oră. Am stat și mai bine din punctul de vedere fizic și, astfel, am preluat conducerea”, a explicat Nicolae Vîlcu, antrenor la Oltețul Zătreni.




