Faurul Livezi, primul amical, cu ASFC Dănciulești (3-3)
Faurul Livezi a avut, duminica trecută, primul meci amical de la sfârșitul turului Ligii a VI-a. Echipa coordonată de Bogdan Grigore a evoluat în compania celor de ASFC Dănciulești (Gorj), rezultatul final fiind 3-3. Alin Vlaiculescu, Robert Rădulescu și Albert Czala au marcat pentru trupa din Livezi. “Avem și două noutăți în lot. Eduard Dincă, de la Măgura Slătioara și Marian Pap (Oltețul Zătreni) s-au reîntors la echipă, după ce fuseseră împrumutați. Vor mai urma încă 2-3 transferuri. E clar că avem nevoie de forțe proaspete. Din ce am înțeles, nici Știința Grădiștea nu ar mai continua din retur, deoarece nu mai are jucători. Sperăm să nu se întâmple asta, deoarece o competiție cu cât mai multe echipe e mult mai interesantă! Vrem să mai jucăm minim trei amicale. M-am gândit să le propunem un meci și celor de la Minerul Berbești. Ideea e că vrem să facem o figură mult mai frumoasă din retur. La ora actuală, suntem în a doua parte a clasamentului, dar putem să mai urcăm câteva locuri până la sfârșitul sezonului”, a precizat Bogdan Grigore, reprezentantul echipei Faurul Livezi.




