Pe 29 august, Nicolae Vîlcu a organizat cea de-a 6-a ediţie a Cupei Olteţul, de la Zătreni, care a fost aferentă anului 2020. Antrenorul de la Olteţul Zătreni a pus la punct detaliile şi pentru cea de-a 7-a ediţie, din 2021, care va avea loc chiar la finele săptămânii, mai exact duminică, 12 septembrie. Practic, acesta va fi ultimul week-end liber pentru echipele din judeţ înainte de startul noului sezon competiţional, care va începe cu runda inaugurală din Liga a IV-a, dar şi cu primul tur din Cupa României (între echipele din eşaloanele inferioare), care sunt programate pe 17-18 septembrie.
„Chiar dacă n-au trecut decât două săptămâni de la ediţia a 6-a, am hotărât să organizez aproape imediat şi ediţia a 7-a a Cupei Olteţul, duminică, 12 septembrie. Practic, aceasta ar fi ultima săptămână în care turneul mai poate avea loc, în condiţiile în care AJF Vâlcea va da startul competiţiilor pe 17-18 septembrie, când şi Olteţul Zătreni ar putea evolua în turul 1 al Cupei României”, a afirmat Nicolae Vîlcu.
De această dată, la Cupa Olteţul, de la Zătreni, pe lângă echipa locală, vor mai participa alte două grupări din Liga a VI-a: Faurul Livezi şi Olteţul Sineşti. „Am discutat cu mai multe echipe, dar multe au refuzat să vină la Zătreni, iar până la urmă, le-am invitat pe Faurul Livezi şi Olteţul Sineşti. Dacă nu vom mai găsi şi a patra participantă, există şi posibilitatea de a face, din nou, o echipă de old boys din Zătreni, alcătuită din fotbaliştii generaţiei ’90, dar e puţin probabil acest lucru. Cel mai probabil, de această dată, va fi vorba de un turneu în trei, aşa că vom juuca după sistemul fiecare cu fiecare, iar la final se va alcătui un clasament pe baza căruia vom decerna trofeele pentru echipe şi premiile individuale pentru jucători. Aşa cum am mai afirmat, aceste meciuri vor fi un bun prilej de a ne testa din nou potenţialul de joc înaintea startului sezonului”, a încheiat Nicolae Vîlcu, antrenor la Olteţul Zătreni.
Pe 30 decembrie, când a dat publicităţii ordinea de programare a tuturor echipelor din judeţ la vizele anuale, AJF Vâlcea...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe