luni, noiembrie 17, 2025
Fotbal Județean

Favoritele la titlul judeţean, Cozia şi Sparta, se vor întâlni abia în ultima rundă. Campioana ar putea fi însă decisă până atunci

656Vizualizari
Week-end-ul trecut, a început o nouă ediţie a Ligii a IV-a, prima din perioada pandemiei de Covid-19. După mulţi ani, AJF Vâlcea a renunţat la formula cu play-off şi play-out, iar cele 14 participante se vor înfrunta doar în sistem normal, tur-retur, timp de 26 de etape. Campioana judeţului va deveni echipa care va termina pe primul loc la finele sezonului. În condiţiile în care nu mai există o competiţie ulterioară, în care să se înfrunte, din nou, cele mai bune formaţii şi nici o finală, ca în perioada când Liga a IV-a era alcătuită din două serii, la final va avea câştig de cauză gruparea care va face mai puţine greşeli de-a lungul campionatului.
AJF Vâlcea a stabilit ca favoritele la titlu, Cozia Călimăneşti şi Sparta Rm. Vâlcea (FOTO), să se întâlnească abia în ultima rundă. Este însă foarte posibil ca acel meci să nu mai conteze, dacă vreuna dintre cele două va avea un avans de patru puncte. Un lucru foarte probabil, având în vedere că, într-un asemenea campionat nu prea mai e la fel ca într-un play-off, când punctele se mişcau greu de la o echpă la alta. În actuala formulă, e posibil ca o echipă să se detaşeze din start şi să nu mai poată fi ajunsă din urmă.