marți, septembrie 15, 2026
Diverse

FC ARYS a dat iar lovitura!💪 Și la fotografie, nu doar pe teren! Se vede bine și de la spate, dar și din clasament!😍🫣

931Vizualizari

Vilii Iordăchescu (2), Alin Gunie și Marian Filipoiu au marcat pentru FC ARYS, în succesul cu scorul de 4-2, consemnat în deplasare, la Forestierul Romani. Duminică, de la ora 11.00, echipa antrenată de FC ARYS va primi vizita viceliderei Seriei Nord a Ligii a VI-a, Măgura Slătioara, în cel mai tare joc al etapei. Între cele două adversare este o diferență de doar 1 punct în clasament, astfel că jocul se anunță top.

Echipa e în progres, de la meci la meci. Suntem pe drumul cel bun, iar asta e cel mai important. Ne bucură să avem meciuri tari, pentru că acolo se vede valoarea băieților. Din punctul meu de vedere, noi suntem cea mai puternică echipă. Asta vreau să cred, chiar dacă pot fi surprize de la o etapă la alta. Sunt 6-7 echipe care oricând pot pune probleme. Fiecare meci trebuie să fie tratat cu aceeași seriozitate, indiferent de adversar. Nu doar ARYS trebuie bătută, competiția trebuie să fie tratată la fel, iar adversarii să se mobilizeze mereu cu aceeași determinare. Noi nu vrem să luăm în derâdere vreun adversar”, a declarat Robert Olaru, managerul clubului FC ARYS.

După meciul cu Romani, conducerea FC ARYS a postat o imagine la pagina de Facebook, în care a consemnat rezultatul final și marcatorii. În fotografie, se regăsește una dintre cele mai experimentate femei-arbitru din Vâlcea. Doar că fotografie este de la spate! Oare cine e?! Se vede bine și de la spate, chiar dacă fața trebuie să fie mereu la joc! 🫣