Fotbal Județean

FC Băbeni vrea s-o bată pe Cozia Călimăneşti şi să urce pe 2 în clasamentul Superligii

1.12KVizualizari

După un start de sezon mult sub aşteptări (cu un eşec şi două remize), FC Băbeni şi-a revenit complet, astfel că, la ora actuală, se luptă pentru titlul de vicecampioană în Superligă. Echipa antrenată de Iulică Dincă are doar două puncte în minus faţă de Cozia Călimăneşti, pe care o va întâlni chiar săptămâna aceasta, pe teren propriu. „Vrem să jucăm cu Călimăneşti la fel de bine cum am făcut-o cu Chimia 1973 Rm. Vâlcea, sâmbăta trecută, când am învins-o cu scorul de 4-1. Am avut un joc foarte frumos, fiind superiori adversarilor şi din punct de vedere fizic. Pentru noi, au marcat Mihai Vătăşescu (2), Marian Pătraşcu şi Călin Nicuşor. În acest meci, au fost şi două eliminări, câte una de fiecare echipă. Le mulţumesc jucătorilor mei pentru seriozitatea de care au dat dovadă în ultimele etape. Au demonstrat că locul lor e pe podiumul Superligii, nu pe 8 sau 10, unde ne aflam după primele 4-5 etape”, a precizat Iulică Dincă.