Săptămâna trecută, Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (Elveţia) a respins memoriul depus de FC Braşov, care spera să aibă câştig de cauză după ce FRF nu i-a acordat certificarea pentru sezonul 2023-2024 al Ligii a II-a, din pricina unor datorii către foştii jucători.
Vestea a fost ca un trăznet în oraşul de sub Tâmpa! Antrenorul Dan Alexa şi-a prezentat imediat demisia, iar aproape toţi jucătorii din lot au plecat spre alte zări, nedorind să continue în Liga a III-a. În urma acestei decizii, Progresul Spartac Bucureşti – prima grupare aflată sub linia retrogradării în campionatul trecut – a fost reprimită în cel de-al doilea eşalon naţional.
În ceea ce-o priveşte pe FC Braşov, această formaţie a fost repartizată în Seria 5 din Liga a III-a, ceea ce înseamnă că, vara viitoare, dacă îşi va face din nou o trupă tare şi va ocupa unul dintre primele două locuri în clasament, la finele play-off-ului, ar putea fi adversara echipei SCM Rm. Vâlcea, în lupta pentru un loc în Liga a II-a. Aşa cum se cunoaşte, şi la finele ediţiei 2023-2024, echipele din Seria 5 le vor întâlni pe cele din Seria 6, în barajul pentru promovare în eşalonul superior.
În week-end, va avea loc ultima etapă din acest an în Liga a III-a, care va fi cea de-a 15-a...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe