vineri, februarie 26, 2021
Fotbal Diverse

FC Spartanii va lupta la un superturneu de minifotbal, organizat la Craiova de Dragoș Muscalu

488Vizualizari

În perioada 5-7 martie, Dragoș Muscalu va organiza, la Craiova, cel mai puternic turneu de minifotbal al începutului de an. La competiție, vor participa multe dintre cele mai titrate cluburi din România, printre care Nova Vita Tg. Mureș (campioana en titre a țării și performeră în Liga Campionilor Europeni), La Maria și Ion (din București) și nu numai.

La această Cupă, și-a anunțat participarea și echipa vâlceană FC Spartanii, condusă de Ștefan Tudor. Printre jucătorii pe care îi are la dispoziție echipa noastră se numără Vlad Mocioacă (fost jucător la Rapid București), Darius și Sebi Preda (fotbaliști de nivel național), Ovidiu Popescu, Marian Pătrașcu, Zotică, Mădălin Vlad, Robert Jugănaru, portarul Vlad Oțăt, Vasy Nedelcu, Despa și alții cu experiență.

Echipa FC Spartanii are deja 7 ani de când activează. În toată această perioadă, am avut în vedere să ne dezvoltăm, să avem rezultate mai bune de la an la an. De curând, am reușit, la turnee amicale, să batem echipe mult mai bine clasate, precum Galacticii lui Adi Neaga (scor 1-0), dar și echipa de pe locul 4 din campionatul din București. Asta ne dă mare încredere în ceea ce privește turneele viitoare. Sunt convins că vom avea un turneu foarte greu la Craiova, dar va fi o nouă provocare pentru noi. Voi încerca să mai aduc un atacant și un fundaș, pentru a fi acoperiți pe toate posturile, în perspectiva următoarelor competiții. Sper că, în primăvara aceasta, se va da drumul și campionatul județean de minifotbal, deoarece avem nevoie de multe meciuri puternice”, a explicat Ștefan Tudor, reprezentantul clubului FC Spartanii.