miercuri, septembrie 11, 2024
Fotbal Județean

FC Vlădești a dus fotbalul județean la alt nivel. Imagini rare în Vâlcea, la meciul cu Viitorul Pietrari

1.46KVizualizari
FC Vlădești s-a impus cu scorul de 3-1, în meciul de pe teren propriu, disputat contra celor de la Viitorul Pietrari. Trupa de lângă Râmnic a marcat prin Mario Stoian (de două ori) și Andrei Neagoe. La începutul partidei, fiecare titular al echipei gazdă a intrat pe teren însoțit de câte un copil. A fost un moment frumos și rar la județ, cum vezi îndeosebi pe marile stadioane din Europa.
„De la meci la meci, încercăm să venim cu ceva frumos pentru localitate și pentru suporterii noștri. Mai ales că avem suporteri deosebiți, care ne încurajează din primul și până în ultimul minut, așa cum rar ai șansa să vezi la județ. Am încercat și să îi strângem pe suporteri la un grătar, alături de noi, atunci când considerăm că se poate. FC Vlădești vrea să fie un club care nu doar să obțină rezultate bune, ci și să aducă și oamenii la stadion. Pentru că fotbalul se joace pentru comunitate! Noi, jucătorii, asta vrem!”, a precizat conducerea clubului FC Vlădești.