Diverse

Filmul dedicat lui Mihai Viteazul va fi lansat şi la noul Centru Cultural din Drăgoeşti, ce poartă chiar numele domnitorului

1.43KVizualizari
La începutul acestui an, în comuna Drăgoeşti, s-au filmat mai multe scene din pelicula „Mihai”. Producţia se referă la viaţa domnitorului Mihai Viteazul, care e născut chiar în localitatea administrată de primarul Gheorghe Melente. Din distribuţia acestui film fac parte mai mulţi actori importanţi, în fruntea listei aflându-se Maia Morgenstern. Alături de această, în pelicula realizată de Mihaela Mihai mai joacă Denis Ştefan, Nicodim Diaconescu şi alţii.
„M-a bucurat foarte mult că mai multe scene din filmul dedicat lui Mihai Viteazul s-au realizat la Drăgoeşti, localitate în care domnitorul s-a şi născut. Acest lucru a fost deja certificat prin Arhivele Naţionale, iar noi am inclus toate documentele şi în Monografia comunei, pe care am tipărit-o în urmă cu puţin timp. Aşa cum am mai declarat, Mihai Viteazul s-a născut la Drăgoeşti pentru că Pătraşcu Voievod, tatăl lui, i-a avut în divanul pe care îl conducea şi pe boierii Drăgoescu, originari de pe meleagurile noastre. Iar în anul naşterii domnitorului (1558), divanul (care era similar unui guvern) s-a întrunit chiar la Drăgoeşti”, a precizat Gheorghe Melente.
Primarul din Drăgoeşti s-a referit în continuare şi cum s-a ajuns la ideea realizării unui film dedicat vieţii domnitorului Mihai Viteazul. „Mihaela Mihai are origini în Drăgoeşti, bunicii ei fiind chiar de aici. În 2018, când a venit la Ziua Comunei, am purtat o discuţie cu ea şi mi-a spus că vrea să facă un film despre Mihai Viteazul, însă, din cauza Covid-19, abia acum a purces la drum. Mai multe scene din peliculă s-au realizat la Biserica Sfinţii 3 Ierarhi, din satul Drăgoeşti, cătunul Boncani, dar şi în alte zone din localitate, care se aseamănă cu trecutul. Astfel, s-a mai filmat în ostrovul din cătunul Boncani, în satul Buciumeni, pe câmp, s-au realizat mai multe scene cu cai, o parte din film fiind şi despre botezul domnitorului. Ţin s-o felicit pe Mihaela Mihai pentru efortul pe care l-a depus pentru realizarea acestei producţii cinematografice”, a adăugat alesul PNL.

„Filmul va ajuta enorm la promovarea localităţii Drăgoeşti, într-un fel cum nu credeam că se va întâmpla vreodată!”

Gheorghe Melente a obţinut promisiunea realizatorilor filmului că, atunci când pelicula va fi gata, o va proiecta şi în sala de spectacole a Centrului Cultural „Mihai Viteazul”, ce se construieşte în această perioadă în satul Buciumeni. „Nu mai e mult timp până ce vom finaliza lucrările de la această investiţie. În momentul în care filmul va putea fi lansat, îl vom prezenta şi la Drăgoeşti, că doar aici e comuna în care s-a născut marele domnitor, realizatorul Unirii de la 1600. De altfel, în incinta Centrului Cultural, vom amenaja şi o zonă dedicată lui Mihai Viteazul. Sunt convins că pelicula va ajuta enorm la promovarea localităţii într-un fel cum nu credeam că se va întâmpla vreodată. Ne avantajează foarte mult că Drăgoeştiul va intra în circuitul naţional. Poate că mulţi oameni din alte zone ale ţării, după ce vor vedea filmul, vor fi interesaţi să vină la Drăgoeşti să viziteze Biserica 3 ierarhi, Centrul Cultural «Mihai Viteazul» şi alte locuri atractive din localitatea noastră”, a încheiat primarul din Drăgoeşti, Gheorghe Melente.