Flacăra Horezu a bătut-o (DOAR!) cu 2-0 pe Pandurii Tg. Jiu! Sărdărescu, mai tare decât Condescu!
Flacăra Horezu s-a calificat en-fanfare în turul 4 al Cupei României, după ce s-a impus, acasă, cu scorul de 2-0 (la pauză, 1-0), în faţa echipei Pandurii Tg. Jiu (locul 19 în Liga a II-a). „Olarii” au avut o evoluţie entuziasmantă în faţa propriilor suporteri şi se pregătesc acum pentru a aduce, în Treapt, o altă grupare din cel de-al doilea eşalon fotbalistic al ţării.
Senegalezul Mansour Gueye a deschis scorul
Trupa antrenată de Adi Popa, Cristi Munteanu şi Gicu Deaconescu şi-a dovedit superioritatea faţă de formaţia gorjeană încă din prima repriză, când a făcut legea pe teren şi nu i-a lăsat deloc pe adversari să mişte. Flacăra a deschis scorul prin senegalezul Mansour Gueye, din centrarea lui Adi Popa, chiar la prima fază de atac pe care horezenii au avut-o la poarta adversă (1-0). Pandurii Tg. Jiu a fost dominată autoritar în Treapt, iar până la pauză nu a avut niciun şut pe spaţiul porţii vâlcene, unde a ajuns foarte-foarte greu. În aceste condiţii, avantajul de doar un gol după prima repriză a părut a fi unul parcă mult prea mic!
Adi Popa, omul meciului, cu două pase de gol
Repriza secundă a adus pe teren o echipă horezeană mult mai determinată şi dornică de a nu le oferi absolut nicio şansă de victorie adversarilor. Flacăra a dominat copios, iar ocaziile de gol s-au succedat la buturile gorjenilor. Nigerianul Samson Nwabueze a fost foarte aproape de a majora scorul, dar mingea trimisă de acesta, cu capul, a fost scoasă de sub transversală de portarul de la Tg. Jiu. Sebi Preda putea marca si el, dar goal-keeper-ul de la Pandurii a respins miraculos, din nou, tot de sub bară.
Pe teren, a fost tot timpul o singură echipă, cea vâlceană, care a dictat mereu ritmul jocului. Adi Popa a făcut senzaţie şi a trimis centrări perfecte. La una dintre acestea, Ionuţ Simeanu, nou-intrat după pauză, putea să înscrie din pasa antrenorului-jucător din Treapt, însă, din nou, portarul gorjenilor a avut o altă paradă de zile mari!
Tânărul Ionuţ Simeanu a pecetluit rezultatul final
Fotbaliştii horezeni s-au desprins la două „lungimi” în minutul 84, când o altă pasă a lui Adi Popa a fost transformată, în sfârşit, în gol, de tânărul şi talentatul Ionuţ Simeanu. Scorul final, 2-0 pentru Flacăra Horezu, a consfiţit o victorie fără dubii a echipei noastre, spre bucuria primarului Nicolae Sărdărescu, care a stat în tribună lângă Marin Condescu, cel care coordonează, de ani buni, activitatea clubului Pandurii Tg. Jiu.
„Olarii” mai au acum un singur pas de făcut până ce vor înfrunta o echipă de Liga I. Ceea ce ar fi, fără îndoială, o performanţă! Felicitări, Flacăra Horezu!