joi, octombrie 22, 2020
Fotbal Național

Flacăra Horezu, cea mai bine clasată echipă vâlceană, după primele trei etape ale Ligii a III-a. „Orice punct câştigat le dă încredere tinerilor noştri jucători!”

124Vizualizari
În opinia lui Adi Popa, sezonul actual al Ligii a III-a trebuie tratat cu maximă atenţie, pentru ca Flacăra Horezu să nu ajungă într-o situaţie grea în clasament. În acest sens, antrenorul-jucător din Treapt crede că echipa nu are nevoie de nicio perioadă nefastă. Adi Popa este de părere că dacă 2-3 victorii la rând te pot ridica pe o poziţie în fruntaşă, 2-3 înfrângeri consecutive te pot îngropa definitiv. „Am întâlnit până acum doar trei echipe (Petroşani, Dăeşti şi Cisnădie), aşa că e greu de dat un verdict despre seria din care facem parte în acest sezon. Oricum, toate grupările pe care le-am înfruntat deja au practicat un fotbal bun! Aşteptăm să vedem şi cum se prezintă celelalte adversare. Pentru noi, cel mai important e să câştigăm cât de multe puncte putem. E esenţial asta! Avem mulţi jucători tineri şi orice punct adjudecat le dă încredere. Mai ales că sunt meciuri puţine, iar 2-3 victorii la rând te urcă, în timp ce 2-3 înfrângeri consecutive te coboară. Trebuie să rămâi tot timpul concentrat! De aceea, am şi regretul că n-am reuşit să venim cu un punct de la Cisnădie. La fel cum era extraordinar să obţinem 3 puncte în deplasarea de la Petroşani, din etapa inaugurală. Dar, asta e, mergem înainte, ne pregătim, muncim şi sperăm să strângem cât mai multe puncte în meciurile următoare”, a subliniat Adi Popa.
După primele trei etape, Flacăra Horezu ocupă locul 5 în ierarhia Seriei 7 din Liga a III-a şi e cea mai bine clasată dintre toate cele trei echipe vâlcene. Chiar dacă dispune de un lot alcătuit din mulţi jucători tineri, trupa din Treapt are şanse mari să termine campionatul în jumătatea superioară a clasamentului, departe de zona retrogradării.