Pe 14 noiembrie, s-au disputat ultimele meciuri din Seria 7 a Ligii a III-a, din care fac parte şi cele trei echipe vâlcene, Flacăra Horezu, Viitorul Dăeşti şi Minerul Costeşti. În 2020, au avut loc primele zece runde din sezonul regulat (în speţă, cele nouă din tur, şi prima din retur). Campionatul se va relua în primăvara anului 2021, mai precis pe 12-13 martie, cu etapa a 11-a.
În acest moment, lidera incontestabilă a ierarhiei este Viitorul Şelimbăr (26 de puncte), sibienii fiind 200 la sută siguri de prezenţa la barajele pentru promovare, în condiţiile în care se află deja la mare distanţă de echipele de pe locurile următoare. Gaz Metan Mediaş 2 şi Gilortul Tg. Cărbuneşti au doar câte 17 puncte în cont şi sunt despărţite de golaveraj, pe poziţiile 2-3 (sibienii au +9, iar gorjenii doar +3). Aşa cum se cunoaşte, primele două clasate din fiecare serie a Ligii a III-a vor evolua ulterior în play-off-ul pentru promovare în Liga a II-a.
Horezenii au urcat pe locul 1 în topul eficacităţii după cele 11 goluri marcate în ultimele două meciuri
Cea mai bine clasată echipă din Vâlcea este, la fel ca şi în sezonul trecut, Flacăra Horezu, care se află în imediata apropiere a podiumului (adică, pe locul 4), cu 16 puncte. „Olarii” sunt însă la egalitate cu Măgura Cisnădie, dar au un golaveraj mai bun (+14, faţă de –4 al sibienilor).
Adi Popa, Cristi Munteanu & Co. excelează însă dintr-un alt punct de vedere, în speţă, la golurile marcate. Astfel, Flacăra Horezu este cea mai prolifică echipă din Seria 7, cu 27 de „boabe” în cont. Pe locul secund în acest top al eficacităţii se află chiar lidera Viitorul Şelimbăr, care au punctat de 26 de ori. „Olarii” i-au depăşit pe sibieni în ultimele meciuri disputate în 2020, ambele de pe teren propriu, când au înscris 11 goluri. Este vorba de victoriile categorice din partidele cu FC Hermannstadt 2 (8-0) şi CSM Jiul Petroşani (3-0).
Adi Popa, Cristi Munteanu & Co. au întrecut lidera şi în ceea ce priveşte cea mai clară victorie: 8-0!
Altfel, de menţionat este şi faptul că horezenii i-au întrecut pe jucătorii de la Viitorul Şelimbăr şi în ceea ce priveşte cea mai clară victorie de până acum din campionat. Iar asta graţie acelui 8-0 reuşit marţi, 10 noiembrie, în restanţa cu FC Hermannstadt 2, din Treapt, din cadrul etapei a 8-a. Până atunci, cel mai drastic succes îi aparţinea echipei Viitorul Şelimbăr (7-0, cu Minerul Costeşti), într-un meci restanţă care a avut loc pe 13 octombrie şi a contat pentru etapa a 2-a.
Vineri, 1 decembrie, de Ziua Naţională a României, SCM Rm. Vâlcea şi-a trecut în cont un nou succes în Liga...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe