Flacăra Horezu: de la succes, către dezastru! Nicolae Sărdărescu, cel mai mare finanţator din fotbalul vâlcean actual, trebuie să ….
Parcursul mai slab pe care Flacăra Horezu îl are în ultima perioadă i-a făcut pe mulţi dintre microbiştii din Vâlcea să se întrebe ce nu mai merge, totuşi, în angrenajul echipei din Treapt. Printre cei care au încercat să explice cum s-a ajuns la acest declin şi ce ar fi de făcut în continuare, pentru ca lucrurile să se redreseze, se numără şi Dănuţ Omeag. Opiniile sale îi supără adesea pe „adresanţi”, dar govoreanul e cam singurul care spune lucrurilor pe nume şi merită să fie luat în seamă. Omeag şi-a expus opiniile, în privinţa situaţiei de la Flacăra Horezu, într-o scrisoare pe care a trimis-o pe adresa redacţiei.
„Trebuie să ai şi o echipă managerială profesionistă, care, la momentul oportun, să mai închidă robinetul”
«Foarte multă lume se ferește să spună lucrurilor pe nume în ceea ce privește parcursul „şchiopătat” din ultimele etape al celor de la Flacăra Horezu. Deoarece sunt implicat în fenomen şi merg mai mereu la meciuri, voi veni cu anumite concluzii, precizări, care, evident, o să supere destul de multă lume din jurul echipei. Comparativ cu alte echipe, situația financiară este bună – poate chiar foarte bună – raportat la nivelul Ligii a III-a. Nu voi da detalii financiare, pentru că nu asta contează. Dar bani sunt… Slavă Domnului! Din păcate, nu este suficient! Trebuie să ai şi o echipă managerială profesionistă, care, la momentul oportun, să mai închidă robinetul. Sunt bani irosiți pe jucători… „răsuflați”. Nu că nu au valoare, dar merg pe principiul: „timpul trece, leafa merge”! Nu e chiar aşa, iar lumea începe să vorbească…
Sunt puţine echipe care îşi permit să țină jucătorii pe masă şi cazare. Adică, nişte eforturi uriaşe făcute de primarul Nicolae Sărdărescu, de care se leagă această frumoasă echipă. S-a inoculat ideea că, altfel, nu poți să faci echipă cu ce ai disponibil pe „piața” din județ. Este parţial adevărat! De ce nu s-a profitat de faptul că avem echipe de juniori-republicani, la Drăgășani, Vâlcea – Hidro şi SCM ? Vârfurile acestor generații au ajuns în curtea unor echipe ca „U” Craiova, Rapid, Steaua, etc. Ce echipă are acum „U” Craiova 2 – implementând politica promovării juniorilor. Exemplul cel mai bun – Vlădoi şi Popa – portari cu un randament bun la acest nivel», a precizat Omeag.
„Când «manageriezi» miliarde de lei şi nu ieşi în faţă cu niște explicaţii plauzibile, asta înseamnă că trebuie să pleci, să te apuci de altceva!”
«Un alt aspect deloc avantajos: în lot au fost ținuți jucători care, nu trece o etapă – două şi se accidentează subit! Ei, bine, un manager serios ar aplica metodele recunoscute şi eficiente din fotbalul profesionist: rezilierea contractului pe cale amiabilă. Nu mai merge pe prietenii, pe CV-ul de odinioară: Banii se obţin greu şi trebuie să-i gestionăm cum trebuie. O altă problemă, care a „prins” excelent la noi: păstrarea în conducere a unor oameni care nu prea le au cu… conducerea unui club! Când „manageriezi” miliarde de lei şi nu ieşi în faţă cu niște explicaţii plauzibile, asta înseamnă că trebuie să pleci, să te apuci de altceva!
Domnul primar Nicolae Sărdărescu a făcut ceea ce trebuie: rost de bani, pentru că banii sunt, în primă fază, cheia succesului. Privind antrenorii, care sunt foarte profesioniști, aş aduce amendamentul: dacă nu redresează „corabia” în iarnă, prin măsuri ferme, chiar dureroase, îşi „dau singuri foc la valiză!” Echipa a avut tot ce i-a trebuit: bani! Mai departe, e rolul lor să obţină rezultate… Trebuie să fim sinceri: primarul Nicolae Sărdărescu şi-a respectat obligaţiile. Adică, trebuie să înţeleagă că asta se întâmplă peste tot: ai nevoie rezultate! Iar ele devin tot mai rare, la Horezu!!!», a încheiat Dănuţ Omeag.