Fotbal Național

Flacăra Horezu, înfrângere la limită în fieful liderei Seriei 7

886Vizualizari
Flacăra Horezu a pierdut cu scorul de 1-0 meciul pe care l-a disputat, vineri, 25 septembrie, în deplasare, în fieful echipei Măgura Cisnădie, lidera Seriei 7 din Liga a III-a. Din păcate, în acest duel, „olarii” nu au mai repetat evoluţia bună din partida anterioară, cu Viitorul Dăeşti, când s-au impus cu scorul de 3-1, şi s-au întors acasă fără niciun punct.
Sibienii au marcat unicul gol al meciului prin Ionuţ Bratima, în minutul 20, în urma unei faze fixe (lovitură liberă). Flacăra Horezu a încercat să revină în joc, jucătorii din Treapt şi-au creat câteva bune de a înscrie, dar n-au izbutit să egaleze. Pentru formaţia vâlceană, cele mai mari şanse de gol le-au avut Adi Stănică, Radu Dobrescu şi Adi Popa.
În această partidă, pentru Flacăra Horezu au evoluat următorii jucători: Eftimie – Nuţă, Mihăescu, Grosu, Stănică (Bârziche ’65), Precup, Nistor, Adi Popa, Turcin, Simeanu, Dobrescu.

Adi Popa, antrenor-jucător Flacăra Horezu: „Din păcate, n-am avut deloc luciditate la finalizare!”

Antrenorul-jucător de la Flacăra Horezu, Adi Popa, a pus eşecul de la Cisnădie pe seama lipsei de concentrare din atac, din cauza căreia „olarii” n-au reuşit să înscrie măcar un gol şi să obţină un punct. „Meciul de la Cisnădie a fost unul echilibrat şi a fost decis dintr-o fază fixă, mai precis dintr-o lovitură liberă, în minutul 20. Am avut o posesie mai bună, ne-am creat şi ocazii, dar din păcate n-am avut deloc luciditate la finalizare, în faţa porţii adverse, şi n-am reuşit să egalăm, astfel că ne-am întors de acolo fără niciun punct. Nu putem să dăm exclusiv vina pe ghinion, au fost câteva şanse, dar pur şi simplu n-am dat gol, iar partida s-a terminat cu 1-0 pentru sibieni. Am întâlnit o echipă bine organizată şi pragmatică”, a declarat Adi Popa.