Fotbal Național

Flacăra Horezu, învinsă la limită de lidera CSM Alexandria, în primul meci oficial din 2023

640Vizualizari
Vineri, 10 martie, după mai mult de trei luni de pauză, s-a reluat campionatul Ligii a III-a, cu primele meciuri din cadrul etapei a 16-a din sezonul regular. Printre echipele care au debutat oficial în acest an s-a aflat şi Flacăra Horezu, Adi Popa & Co. având o misiune foarte dificilă, chiar în fieful liderei Seriei 6, CSM Alexandria. Aşa cum se cunoaşte, în tur, „olarii” au obţinut o victorie la limită, pe teren propriu, cu 1-0, printr-un gol semnat de Radu Dobrescu (în minutul 83). De această dată, formaţia din Teleorman a profitat de faptul că lotul Flăcării Horezu este unul mult mai slab decât în tur şi şi-a luat revanşa, cu acelaşi rezultat (1-0). Lidera clasamentului a marcat unicul gol al meciului imediat după pauză, în minutul 47, prin Eduard Sârbu.

Adi Popa & Co. mai au nevoie de 3 sau 4 puncte în ultimele două runde, pentru a accede în Final 4

După succesul cu Flacăra Horezu, din acest week-end, CSM Alexandria a acumulat 34 de puncte şi nu doar că şi-a consolidat poziţia fruntaşă în clasament, ci şi-a asigurat inclusiv matematic calificarea în play-off-ul Seriei 6. Practic, este imposibil ca teleormănenii să mai părăsească primele patru locuri în cele două etape rămase de jucat până la sfârşitul sezonului regular al Ligii a III-a, chiar şi dacă vor pierde de două ori.
În schimb, Flacăra Horezu mai are două meciuri tari de disputat (cu Viitorul Dăeşti, în Treapt, şi cu CS „U” Craiova 2, în deplasare), din care ar trebui să obţină măcar 4 puncte pentru a-şi aconta biletele pentru Final 4. Mai simplu, însă, Adi Popa & Co. s-ar califica 100 % în play-off printr-o victorie în partida cu rivala de la Fedeleşoiu. În cazul unei remize cu Viitorul Dăeşti, „olarii” ar fi obligaţi să câştige ulterior în Bănie, în timp ce o înfrângere le-ar reduce aproape de zero şansele de a se mai bate pentru locurile fruntaşe în Seria 6.