Handbal

Florentin Pera, antrenor SCM: „În Slovenia, am avut o mulţime de jucătoare accidentate sau bolnave. În această situaţie, a fost bine că am obţinut şi un punct!”

886Vizualizari

La Ljubljana, Florentin Pera a avut mari probleme cu alcătuirea echipei, după ce nu mai puţin de nouă jucătoare au fost accidentate ori s-au îmbolnăvit de gripă în zilele care au precedat partida din Slovenia. În aceste condiţii, la finele meciului cu Krim, de sâmbătă seara, antrenorul de la SCM Rm. Vâlcea s-a declarat mulţumit de rezultatul de egalitate consemnat. „A fost un joc foarte greu pentru noi, din cauză că înaintea acestuia am avut o mulţime de jucătoare accidentate sau bolnave. În aceste condiţii, nu am avut toate fetele disponibile şi a fost o problemă. Cinci jucătoare nici nu au fost prezente la antrenamentul de vineri, iar Iryna Glibko n-a jucat în acest duel. În plus, şi Alicia Fernandez Fraga este accidentată. În această situaţie, pentru noi a fost bine că am obţinut şi un punct. Însă, în meciul tur, când am evoluat cu toate jucătoarele, rezultatul a fost diferit de cel de acum. De această dată, nu am fost la sută la sută din capacitate. În orice caz, ţin să felicit echipa Krim Ljubljana, a jucat foarte bine, în opinia mea”, a subliniat Pera, care a vorbit în limba engleză la conferinţa de presă care a urmat meciului de la Ljubljana.