miercuri, septembrie 11, 2024
Handbal

Florentin Pera, despre „dubla” cu rivala CSM Bucureşti, din Liga Campionilor: „Am mare încredere în jucătoare, că se vor mobiliza la maximum şi vor face meciuri foarte bune”

612Vizualizari
Pe 6 şi 13 martie, SCM Rm. Vâlcea şi CSM Bucureşti se vor înfrunta într-o „dublă” istorică în optimile Ligii Campionilor. Duelurile vor trezi un mare interes în rândul iubitorilor de sport din ţara noastră, la fel cum s-a întâmplat cu meciurile disputate în primăvara anului 2006, între Rapid şi Steaua, în sferturile Europa League.
Referindu-se la partidele de gală cu CSM Bucureşti, antrenorul principal al echipei din Sala Traian, Florentin Pera, a spus că speră ca elevele sale să revină la forma fantastică arătată înaintea meciului cu Odense Handbold, din 7 februarie. „E bine că pentru noi, după meciul cu CSM Galaţi, din Liga Florilor, a urmat o perioadă în care nu a mai fost programat niciun joc, aşa că am avut timp suficient să ne recuperăm jucătoarele. Şi pentru noi, ultima perioadă a fost foarte-foarte dificilă!”, a declarat Florentin Pera.

„Echipa a pierdut ritmul competiţiei, după ce a fost blocată câteva zile în Danemarca şi Olanda, iar apoi n-a mai disputat nici meciul cu Brest Bretagne”

„Aşa cum se cunoaşte, după victoria şi jocul foarte bun de la Odense, din păcate, n-am reuşit să revenim imediat în ţară, am stat câteva zile în Danemarca şi în Olanda, şi nu am mai jucat apoi cu Brest Bretagne, în ultima etapă din Liga Campionilor. Practic, echipa a cam pierdut ritmul competiţiei, iar acest lucru ne-a afectat foarte serios (n.r.: în derbiul cu CSM Bucureşti). Practic, am ieşit din forma pe care am avut-o cu Odense şi trebuie să revenim din nou la acel nivel care ne-a adus un şir de victorii foarte importante şi în faţa unor adversari mult mai valoroşi decât noi. Sper ca echipa să urce, din nou, la nivelul unde s-a aflat până la meciul din Danemarca. Am foarte mare încredere în jucătoare şi sunt convins că putem să facem jocuri foarte bune în „dubla” cu CSM Bucureşti din Liga Campionilor. Bineînţeles că suntem supăraţi după derbiul din campionat, pentru că am ratat enorm de mult. Practic, noi am pierdut acel joc! Însă, am convingerea că fetele se vor mobiliza la maximum şi vom arăta cu totul altfel în meciurile directe din Europa”, a mai adăugat antrenorul principal de la SCM Rm. Vâlcea.
Sursă foto: Facebook SCM Rm. Vâlcea