Handbal

Florentin Pera, după meciul cu Zalău: „Am dat posibilitatea să intre pe teren şi jucătoarelor care au evoluat mai puţin până acum”

779Vizualizari

„În acest duel, am dat posibilitatea tuturor jucătoarelor să intre pe teren, şi celor care nu au prea evoluat până acum. Unele s-au achitat de sarcini, altele mai puţin. Dar, una peste alta, e bine că am câştigat!”, a afirmat antrenorul Florentin Pera, la finele partidei cu HC Zalău, care e mulţumit că graţie evoluţiilor strălucitoare din Liga Florilor, elevele sale au un moral ridicat pentru meciul cu Buducnost Podgorica, din Liga Campionilor, care va avea loc la finele acestei săptămâni, în Sala Traian.

Gheorghe Tadici, aplaudat în Sala Traian

„Ne-am propus să facem un joc cât mai bun la Vâlcea. Le-am cerut fetelor mele să joace fără presiune şi să încerce să-şi facă o imagine bună. E un rezultat absolut normal!”, a declarat, de partea cealaltă, antrenorul Gheorghe Tadici, după meciul din Sala Traian. De precizat este faptul că tehnicianul Zalăului a fost primit cu aplauze de suporterii vâlceni, care nu au uitat nici până acum performanţele obţinute în urmă cu mai mult de un deceniu la cârma Oltchim-ului. Este vorba, mai exact, de nu mai puţin de şase trofee, câştigate cu legendara echipă: două titluri de campioană a ţării – în 2007 şi 2008, Cupa României – 2007, Supercupa României – 2007 (toate acestea pe plan intern), Cupa Cupelor – 2007 şi Trofeul Campioanelor – 2007 (în Europa).