vineri, decembrie 1, 2023
Handbal

Florentin Pera, la despărţirea de SCM Rm. Vâlcea: „Echipa a avut parte de cei mai sufletiști suporteri, care vor rămâne mereu în sufletul meu”

761Vizualizari
De săptămâna trecută, Florentin Pera nu mai este antrenorul echipei SCM Rm. Vâlcea, acesta alegând să meargă în Rusia, la CSKA Moscova, cu care va încerca să câştige trofeul Ligii Campionilor. La momentul despărţirii, oficialii din Sala Traian au postat un mesaj, pe pagina de Facebook a clubului vâlcean, în care i-au mulţumit tehnicianului în vârstă de 43 de ani pentru performanţele realizate la SCM.
„După trei sezoane petrecute la Râmnicu Vâlcea de tehnicianul Florentin Pera, echipa a revenit, încet şi sigur, în lumina reflectoarelor, asa cum publicul spectator din Sala Traian a fost obișnuit în ultimele decenii. Nu doar titlul de campioană a ţării, de câștigătoare a Cupei României sau a SuperCupei României, au mulțumit pe deplin publicul vâlcean, care este unul pretențios, ci şi calificarea, în sezonul trecut, în primele opt echipe ale Europei, în cea mai prestigioasă competiție intercluburi, DELO EHF Champions League”, a transmis SCM, pe reţeaua de socializare.

„Au fost 3 ani foarte buni pentru mine la Vâlcea, în care am câștigat tot ce se putea în România: campionatul, Cupa și două Supercupe”

Tot pe pagina de Facebook a clubului vâlcean a fost postată şi o declaraţie a antrenorului Florentin Pera, la despărţirea de SCM. „Mă bucur ca am avut oportunitatea de a antrena la Vâlcea, în orașul cu cea mai mare tradiție din handbalul feminin românesc. Au fost 3 ani foarte buni pentru mine la Vâlcea, în care am câștigat tot ce se putea în România: campionatul, Cupa și două Supercupe. De asemenea, am ajuns cu SCM în sferturi și în optimile de finală ale Ligii Campionilor, în ultimele două sezoane. Toate aceste rezultate au fost obținute cu foarte multă muncă, sacrificii și nu ar fi fost posibile fără sprijinul tuturor jucătoarelor care au fost la Vâlcea în această perioadă, staff-ului tehnic și medical, conducerii și sponsorilor. O mențiune specială este pentru Primăria Rm. Vâlcea care a asigurat condițiile necesare performanței. Totodată, țin să mulțumesc domnului primar Mircia Gutău, care, pe lângă susținerea financiară, a fost trup şi suflet alături de echipă și a trăit emoțiile fiecărui meci important alături de noi. Nu în ultimul rând, vreau să precizez că echipa a avut parte de cei mai sufletiști suporteri, care vor rămâne în sufletul meu”, a subliniat Florentin Pera.
Sursă foto: Facebook SCM Rm. Vâlcea