Handbal

Florentin Pera părăseşte SCM Rm. Vâlcea! Antrenorul principal al echipei din Sala Traian a semnat cu noua campioană a…

983Vizualizari
Veste „bombă” pentru iubitorii handbalului din Vâlcea! Antrenorul principal de la SCM, Florentin Pera, va părăsi gruparea din Sala Traian la finele acestui sezon. După trei ani petrecuţi la Vâlcea, în care a câştigat patru trofee – titlul naţional (în 2019), Supercupa României (în 2018 şi 2020) şi Cupa României (în 2020) – tehnicianul în vârstă de 41 de ani o va pregăti din sezonul viitor pe CSKA Moscova, noua campioană a Rusiei.
Deşi a semnat prelungirea contractului cu gruparea vâlceană la începutul anului, Florentin Pera a ales să plece, profitând de o clauză care îi permitea acest lucru în cazul în care ar fi primit o ofertă de la formaţie de top din Europa. Indiferent de acest lucru, decizia sa de a părăsi Vâlcea surprinde total, dacă e să ţinem cont de faptul că, în 2020, după demiterea suedezului Tomas Ryde, tânărul antrenor a refuzat şi oferta Federaţiei de a pregăti echipa naţională feminină, doar „pentru a se concentra mai mult pe munca pe care o are de făcut la SCM” – conform spuselor sale.
Între timp, lucrurile au luat însă o turnură nefavorabilă la Vâlcea, iar SCM a ratat toate obiectivele de performanţă (aşa-zisa clasare pe locurile 1-3 în Liga Florilor fiind doar o păcăleală). Echipa a părăsit Liga Campionilor în optimi, după ce a fost eliminată chiar de rivala CSM Bucureşti, iar ulterior a pierdut atât titlul naţional, cât şi locul 2, care ar fi asigurat Vâlcii măcar şansa de a juca şi în sezonul viitor în competiţia supremă de pe continent. Practic, Florentin Pera lasă SCM-ul acolo unde l-a găsit: în Cupa EHF!

Magnatul Sergey Shishkarev a venit special în România pentru a obţine semnătura lui Florentin Pera

Florentin Pera va fi primul antrenor român care va pregăti o echipă de top din handbalul feminin internaţional. La CSKA Moscova, reşiţeanul va avea ce n-a avut la Vâlcea: buget nelimitat, de milioane de euro, cu care va putea să transfere orice jucătoare pe care şi-o doreşte! Noua câştigătoare a titlului naţional din Rusia îl are ca patron pe magnatul Sergey Shishkarev (FOTO – jos), proprietarul companiei DELO Group, sponsorul principal al Ligii Campionilor. Acesta e considerat cel mai bogat om din sportul cu mingea mică şi ocupă şi funcţia de preşedinte al Federaţiei de Handbal din Rusia (HFR). Aşadar, şi din acest punct de vedere, al influenţei Federaţiei, Florentin Pera nu va avea de ce să se teamă, ceea ce înseamnă că are toate atu-urile pentru a face performanţă!

Potrivit gsp.ro, Sergey Shishkarev şi l-a dorit foarte mult pe tehnicianul de la SCM Rm. Vâlcea şi a venit special în România, cu avionul particular, împreună cu preşedintele clubului CSKA Moscova, Eduard Akopyan, pentru a obţine semnătura antrenorului român. Faţă de „era SCM Rm. Vâlcea”, în Rusia, Florentin Pera va avea la dispoziţie un buget nelimitat, iar oficialii se aşteaptă la o performanţă şi mai mare decât cea din actualul sezon. Obiectivul pe termen lung ar fi câştigarea Ligii Campionilor până la finele ediţiei 2022-2023. Deocamdată, pentru primul sezon la CSKA Moscova, lui Florentin Pera i s-a impus doar câştigarea titlului şi calificarea, din nou, în Final Four-ul Ligii Campionilor. În caz contrar, tânărul antrenor român ar putea avea soarta celorlalţi doi tehnicieni care au mai colaborat cu Sergey Shishkarev.
Aşa cum se cunoaşte, spaniolul Ambros Martin a fost îndepărtat de la naţionala Rusiei chiar în timpul turneului final al Campionatului European (fapt unic în sportul mondial!), după ce echipa a ratat calificarea în semifinale, reprezentativa fiind condusă în meciul pentru locurile 5-6 de secundul Alexey Alekseev. Pe de altă parte, danezul Jan Leslie Lund, care a antrenat-o pe CSKA Moscova în acest sezon, a fost dat afară după ce noua campioană a Rusiei s-a „bâlbâit” în dubla manşă cu Krim Ljubljana, din optimi, de care a trecut la o diferenţă de doar un gol. Fosta handbalistă Olga Sergeyevna Akopyan (nimeni alta decât soţia preşedintelui clubului, Eduard Akopyan) a condus echipa până la sfârşitul sezonului actual şi a obţinut locul 4 în Final Four-ul Ligii Campionilor, care a avut loc week-end-ul trecut, la Budapesta. Cel mai probabil, aceasta va fi mai departe antrenor secund, la fel ca în mandatul lui Jan Leslie Lund.

Florentin Pera va avea un lot de cinci stele, utima achiziţie fiind Ana Gros, golghetera Ligii Campionilor

Printre jucătoarele de valoare pe care Florentin Pera le va avea la dispoziţie la CSKA Moscova se numără multe componente ale naţionalei Rusiei. În plus, pentru sezonul viitor, oficialii au reuşit să perfecteze şi transferul slovenei Ana Gros (inter dreapta, 30 de ani), de la Brest Bretagne, nimeni alta decât golghetera Ligii Campionilor din ediţia 2020-2021.
„Este o mare provocare pentru mine! CSKA Moscova este o echipă care îşi propune să câştige trofeul Ligii Campionilor. Mă bucur că voi face parte din acest proiect. Sunt motivat şi îmi doresc din suflet ca, alături de conducere şi echipa pe care o voi avea la dispoziţie, să ne realizăm toate obiectivele de performanţă propuse. Am un lot foarte valoros. Un transfer important pentru următorul sezon este Ana Gros, golghetera Ligii Campionilor, care va juca la CSKA Moscova. Sper din tot sufletul să găsesc cele mai bune soluţii pentru a aduce şi a obţine performanţele dorite de suporterii echipei”, a spus Florentin Pera, pentru TVR. Acesta a semnat pe un sezon cu noua campioană a Rusiei, cu opţiune de prelungire pentru încă unul.