luni, decembrie 2, 2024
Diverse

Florin Dinucu, după eșecul de la Orlești: Este prima înfrângere, dar vom fi mai puternici!

806Vizualizari

Viitorul Pietrari a suferit prima înfrângere din acest sezon, scor 3-2, cu ASC Orlești. Iulian Dinucu, căpitanul echipei din Pietrari, a precizat că acest eșec va fi un imbold în plus pentru el și colegii săi, mai ales că vor urma multe etape dificile până la final. “Din punctul meu de vedere, un rezultat de egalitate ar fi fost echitabil. După ce am fost conduși, am reușit să egalăm prin Tudor, 1-1, apoi, am făcut 2-1, prin Enu, care a stabilit și scorul pauzei. În a doua repriză, am făcut greșeli mari, iar gazdele au reușit să ne învingă. Este prima înfrângere a noastră, dar nu predăm armele. Ne așteaptă meci la fel de greu, cu Olanu, echipă neînvinsă. Sperăm să ne revenim din acest șoc și să reușim să scoatem un rezultat bun. Aș dori să mulțumesc domnului primar Nicolae Moraru, pentru faptul că, după fiecare meci, este alături de noi. În plus, nu se implică niciodată în organizarea echipei… Conducerea tehnică are mână liberă să facă echipa cea mai bună. Îi mulțumesc domnului antrenor Dobrin Ionescu, pentru că m-a numit căpitan de echipă pentru a treia oară sezonul acesta”, a explicat Iulian Dinucu.