Diverse

Florin Gardoș a ales tâmplăria de la Natema pentru blocul modern FG Residence pe care îl construiește în Râmnic

3.3KVizualizari
Florin Gardoș, Mihai Lungan și Robert Constantinescu se numără printre noii investitori de pe piața imobiliarelor din Vâlcea. Cei trei prieteni construiesc un bloc de locuințe lângă Restaurantul Mezza Luna, cu materiale de calitate și confort sporit. Firma Natema, administrată de Lucian Briceag, se va ocupa de asigurarea tâmplăriei, care va fi realizată cu tehnologie high generation, din profile Salamander, de cea mai bună calitate, feronerie de top și sticlă cu trei foi de geam, cu protecție solară. Acesta nu este primul proiect de anvergură în care se implică Natem, seriozitatea și calitatea produselor fiind recomandată de numeroși oameni de afaceri din Vâlcea.

„Sunt bucuros că voi contribui la realizarea FG Residence, deoarece vrem să ne implicăm în toate proiectele interesante, care aduc un plus de valoare și imagine orașului. Deși nu avem foarte mulți ani pe piața de profil din Vâlcea, am reușit să câștigăm respectul clienților, pe care vrem să-i vedem mereu fericiți că au ales produsele noastre. Natema are multe alte proiecte în derulare”, a spus Lucian Briceag, administrator la Natema SRL.