duminică, aprilie 14, 2024
Diverse

Florin Mărăcine a salvat de la moarte un bărbat din Galicea cu traumatism cranian și hemipareză

4.04KVizualizari
De curând, am primit pe adresa de e-mail a redacţiei o scrisoare de mulțumire de la Maria P. către Florin Mărăcine, viceprimarul din Galicea. Potrivit informațiilor furnizate, acesta a avut o acțiune personală deosebită, prin care a salvat viața unui bărbat din localitate, dat dispărut de acasă. Mărăcine a pornit în căutarea persoanei respective, pe care a găsit-o în stare inconștientă, pe burtă, în iarbă. Ulterior, bărbatul a fost diagnosticat cu hemipareză stânga și traumatism cranian. „Dacă nu era domn’ vice, ruda mea nu ar mai fi trăit acum. Dumnealui îi datorăm totul, că a reușit să-l găsească repede și să fie transportat repede cu salvarea la spital, unde a fost tratat. Puțini cunosc că domnul Mărăcine a fost eroul nostru și vreau să-i mulțumim din tot sufletul. Repet, dacă nu era dânsul, acum, ruda mea ar fi fost moartă de mult”, se menționează în scrisoare.
Contactat telefonic, Florin Măracine a confirmat informația, însă nu a dat alte detalii pe acest subiect. „Așa s-a întâmplat, dar nu trebuie să ne lăudăm cu asta. O ținem pentru noi, pentru că așa Dumnezeu ne ajută mai mult. Mă bucur că trăiește și l-am găsit la timp pe bărbat. Din păcate, a suferit leziuni grave și va avea nevoie de recuperare lungă. Îi doresc multă sănătate! Câteodată, taximetria salvează vieți – pentru cei care știu despre ce e vorba…”, a spus Florin Mărăcine.