Fotbal Diverse

Florin Plecanciuc (fost fotbalist la CSM Rm. Vâlcea), consilier local la Piteşti din partea Alianţei USR PLUS. Thiandoum Daouda, printre cei care l-au felicitat

1.52KVizualizari
Florin Plecanciuc (ajuns în prezent la 32 de ani) s-a numărat printre cei mai buni jucători de la CSM Rm. Vâlcea în perioada în care acţionarul majoritar din Zăvoi era Cătălin Rufă. Născut la Câmpulung Moldovenesc, tocmai în judeţul Suceava (pe 30 mai 1988), fostul fundaş central s-a stabilit la Piteşti după ce a abandonat sportul-rege. În cariera sa, pe lângă CSM Rm. Vâlcea, el mai evoluat la Foresta Suceava, Sportul Snagov şi Petrolul Ploieşti.
La cinci ani după ce „a pus ghetele în cui”, Florin Plecanciuc şi-a îndreptat atenţia către… politică, iar la alegerile locale din 27 septembrie a obţinut un loc în Consiliul Local al Municipiului Piteşti, din partea Alianţei USR PLUS. Fostul fotbalist din Zăvoi a depus jurământul pe 19 noiembrie, iar cu acest prilej a postat şi un mesaj pe Facebook.
„Cu emoție, încep o nouă etapă. Am depus jurământul și mă simt onorat că sunt cel mai tânăr consilier local din cadrul CL Pitești. Alături de colegii de la USR PLUS voi aduce un suflu nou administrației locale și voi pune umărul la schimbarea pe care cu toții ne-o dorim în Pitești”, a transmis Florin Plecanciuc.

Printre cei care l-au felicitat pentru noua postură s-a numărat şi Thiandoum Daouda, un alt fost fotbalist de la CSM Rm. Vâlcea, din era Cătălin Rufă. „Bonne continuation”, a scris senegalezul, pe Facebook, iar Plecanciuc i-a răspuns imediat: „Merci!”. Mai mult decât atât, înaintea alegerilor parlamentare din 6 decembrie, Daouda a afişat şi o fotografie cu un mesaj de susţinere pentru USR PLUS: „Votez poziţia 1”.