Florin și Mihai Costea – 5 goluri în partida cu Drăgășani! E semn bun pentru foștii divizionari A?!
Raul Horumbă, Florin Costea (3), Marian Mătăsaru, Alin Bunescu și Mihai Costea (2) au înscris pentru Viitorul Budești, în succesul cu scorul de 8-2, de pe teren propriu, contra celor de la Atletic Drăgășani. “Toate golurile au fost marcate din acțiune, frumos lucrate! 5-1, la pauză! Mai avem 3 jocuri, după care vom vedea ce se întâmplă. Urmează o deplasare la Malaia, apoi, acasă, cu Mateești și, în ultima rundă a turului, cu Lotru Brezoi, pe teren advers. Totul e în mâna jucătorilor noștri! Nu punem presiune pe umerii lor, pentru că nu e deloc cazul. Au valoare, toți îi cunosc. Problema mare e că nu știm să gestionăm finalurile de joc, iar aici mă refer la meciurile contra primelor clasate. Am mai spus, valoare există, doar că e nevoie de timp”, a precizat Lucian Briceag, oficialul clubului Viitorul Budești.




