Foresta Malaia a bătut la Guşoeni şi este tot mai aproape de podiumul Ligii a IV-a
1.07KVizualizari
Foresta Malaia a câştigat cu scorul de 3-1, în meciul disputat în deplasare şi s-a apropiat la doar două puncte de locul 3, ocupat de Lotru Brezoi. Echipa din comuna administrată de primarul Gabriel Ţolea a marcat prin Adrian Olaru – de două ori şi Costi Crangă. „Am câştigat cu 3-1, dar am mai ratat alte 6-7 ocazii mari. Ca de fiecare dată, ne cam facem singuri meciurile grele, prin numărul mare de oportunităţi de a marca pe care le irosim. Altfel, aş dori să-l felicit pe arbitrul Cătălin Buşi, pentru prestaţia din meciul disputat la Guşoeni. Campionatul devine din ce în ce mai interesant, după ce Olteţul Alunu s-a împiedicat din nou. Aşa e frumos, ca lupta să fie tot mai strânsă!”, a spus Mădălin Târş, jucător la Foresta Mălaia.