Foresta Malaia a bătut-o și pe Unirea Tomșani.🥳 Iulian Beleț a marcat de la 25 de metri, la vinclu.💪 S-a specializat pe lovituri libere!👏
Foresta Malaia a reușit să obțină un nou succes, de această dată, cu Unirea Tomșani, una dintre cele mai de succes echipe din acest sezon de Liga a IV-a.. Iulian Beleț a marcat unicul gol pentru “pădurari”, din lovitură liberă de la 25 de metri, la vinclu, în minutul 70. “A fost un meci foarte-foart echilibrat, pe un teren destul de greu, din cauza ploii. A fost un efort fizic mare de ambele părți! Este a doua victorie din acest retur pentru noi. Am mai obținut un egal și am fost învinși o dată! Merge bine echipa, suntem mulțumiți de ceea ce am reușit anul acesta. Am câștigat cu sufletul, iar, când există dăruire, e cel mai important. Ambii portari au apărat extraordinar! Am avut și o bară în prima repriză, apoi s-a oprit mingea într-o baltă pe linia porții. Tomșani are echipă bună, mi-a plăcut mult! Etapa următoare, vom înfrunta pe Minerul Costești, la Dăești. În tur, am avut 18 puncte, acum avem 7 puncte, în 4 etape din retur. Deci, viitorul sună frumos! Mulțumim băieților și tuturor celor care ne susțin”, a explicat Marius Pruneși, oficialul clubului Foresta Malaia.




