Foresta Malaia a pierdut cu 5-3 la Călimănești, dar – NEBUNIE! “A fost ca acum 20 și ceva de ani! Golănie pe față!”
Foresta Malaia a pierdut cu scorul de 5-3 partida disputată în deplasare, la Cozia Călimănești, în prima etapă din noul sezon de Liga I. Oficialii “pădurarilor” au felicitat adversarii pentru cele 3 puncte, dar au criticat în termeni duri arbitrajul.
“Sincer, nu am mai văzut așa ceva de peste 20 de ani… La scorul de 2-2, a fost o fază clară de eliminare pentru Cozia, în care un adversar a făcut fault în calitate ultim apărător. De asemenea, la 3-2, trebuia al doilea galben pentru ținere de tricou, dar arbitrul a lăsat jocul să continue, pentru a nu pune, din nou, în înferioritate echipa gazdă… Urât, urât, urât! Știm și noi fotbal, nu se face așa ceva! E prea de tot! A fost un arbitraj șmecheresc, ca pe timpul lui Jackie Pintilie. Golul 4 marcat de adversari a fost dintr-un ofsaid clar! Adversarii au avut 2-0, după care am marcat prin Cornel Duică, de două ori: 2-2. 4-2 a fost apoi pentru Cozia. Am redus diferența la 4-3, prin Ionuț Ileana și 5-3, rezultat final pentru adversari. Nu contestăm victoria lor, să nu se înțeleagă greșit! Au fost mai buni, dar ne deranjează că nu ni se dă ceea ce este al nostru. Cozia este o echipă bine pregătită, care face antrenamente, dar am avut un meci cu un arbitru foarte-foarte slab pregătit. Cu tot respectul!”, au comentat oficialii echipei Foresta Malaia.




