Foresta Malaia a răbufnit la adresa lui Lăstun: Să împartă prima de victorie cu jucătorii de la FC Băbeni, pentru că pe noi ne-a ars rău. Nu am mai vrut să intrăm pe teren a doua repriză!
Mădălin Târș și colegii săi de la Foresta Malaia au precizat că nu vor uita prea curând meciul cu FC Băbeni (pierdut cu 1-4), de-a lungul căruia arbitrul Sebastian Lăstun ar fi comis greșeli grave, care au prejudiciat rezultatul final. Potrivit lui Târș, centralul partidei fie a fost depășit de miza meciului, fie a fost rău intenționat. El a postat pe Facebook un mesaj, în care le-a recomandat adversarilor să împartă prima de victorie cu arbitrul.
„În primele 15 minute de joc, arbitrul le-a dat penalty adversarilor, fără să existe nici măcar o urmă de contact în careu. Apoi, un adversar, preia mingea cu mâna în careul propriu, dar noi nu mai primim lovitură de la 11 metri. Urmează un atac periculos, cu talpa, pe tibia unui coleg al nostru, dar centralul nu a arătat nici măcar cartonaș galben. Un alt jucător al nostru primește cot în gură – la o săritură la cap. Iarăși, nimic! Înscrie Milosteanu, după o preluare a mingii cu mâna… Suntem nebuni sau ce?! E prea de tot ceea ce s-a întâmplat. Nici nu am mai vrut să intrăm pe teren a doua repriză, dar ne-am temut de amenda mult prea mare. Suntem mult prea dezamăgiți de situație. Sincer, eu recunosc și că Lăstun ne-a dat un penalti, dar nu îl meritam. A fost cumva în compensare și nu se face deloc așa. Nu ne bucurăm de ceea ce nu e al nostru…”, a precizat Mădălin Târș, de la Foresta Malaia.
Viitorul Mateeşti speră să-şi treacă în cont o victorie în meciul cu Viitorul Budeşti, de pe teren proppriu, din acest...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe