marți, iulie 21, 2026
Administrație

Fostul sediu BNR, din centrul Râmnicului, modernizat de Consiliul Judeţean Vâlcea. Investiţia se ridică la 800.000 de lei

750Vizualizari
Timp de peste 20 de ani, în fostul sediu al BNR, din Râmnicu Vâlcea, şi-a desfăşurat activitatea Direcţia de Evidenţă a Persoanelor. În 2023, după ce instituţia s-a mutat în River Plaza Mall, clădirea veche din centrul municipiului a revenit în administrarea Consiliului Judeţean Vâlcea, care a demarat o serie de lucrări de modernizare. Potrivit preşedintelui CJV, Constantin Rădulescu, valoarea totală a investiţiilor se ridică la 800.000 de lei. După finalizarea lucrărilor, în acea locaţie vor funcţiona câteva instituţii aflate în subordinea CJV.
„Modernizăm imobilul fostului sediu BNR din Râmnic! Am vizitat recent clădirea, unde au început lucrările de reabilitare a spațiilor și a fațadei clădirii. Acest imobil din centrul municipiului avea nevoie de reabilitare și vom investi circa 800.000 lei în lucrări de reparații capitale, de recondiționare a fațadei, amenajări interioare, precum și în reabilitarea instalațiilor electrice, termice și sanitare. În scurt timp, vom avea aici o locație modernă și primitoare, în care să-și desfășoare activitatea mai multe instituții”, a explicat Constantin Rădulescu.