Duminica trecută, Comerțul Roești a invitat-o pe colega de peste deal, Luceafărul Pesceana, la un meci amical. După joc, oficialii echipei din Roești au făcut o tocană la ceaun, cu mămăliguță și vin fiert și i-au invitat și pe adversari.
„Am decis să jucăm pe terenul nostru, deoarece avem condiții bune. Datorită sistemului bun de drenaj, gazonul se prezintă în condiții excelente, deși afară este destul de frig. Am decis să servim masa împreună cu cei de la Pesceana, pentru că așa e frumos. În fond, fotbalul înseamnă prietenie. Cât privește echipa noastră, am adus de curând doi jucători de la Inter Lăpușata, un portar și un jucător de centru. Așa cum am mai spus, toți suntem originari din localitate. De fapt, asta ne-am și propus, să facem tot posibilul să avem o echipă numai cu jucători de la noi, din Roești. Astfel, cred că suntem mai uniți, iar farmecul fotbalului e mai mare”, a explicat Cătălin Mătulescu, reprezentantul echipei Comerțul Roești.
Echipa de fotbal Minerul Costeşti va beneficia de sprijinul noului primar al localităţii, Vasile Borăscu. Liberalul a ţinut să menţioneze...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe