Fotbal Județean

Fotbalul județean va suferi mult timp de acum încolo… Iată o super-măsură pe care AJF o poate lua din sezonul viitor!

1.22KVizualizari
Fotbalul județean are șanse minime să mai înceapă anul acesta, în condițiile în care jucătorii vor avea obligativitatea de a face testele pentru COVID-19. Chiar dacă măsurile de restricție vor mai scădea pe parcurs, AJF Vâlcea trebuie să se adapteze rapid situației și să ia cea mai bună variantă pentru desfăşurarea campionatului, care – în primul rând – trebuie să se întindă pe un termen cât mai scurt.

Florin Dinucu propune ca toate campionatele să dureze cel mult 20 de etape

În acest sens, una dintre propunerile cele mai bune de derulare a competiţiilor îi aparține lui Florin Dinucu, jucător la Viitorul Voiceşti, în Liga a V-a. „Probabil că anul acesta nu vom mai avea deloc fotbal județean. În cel mai fericit caz, meciurile oficiale s-ar putea relua în octombrie-noiembrie, după care vor continua în primăvară. Oricum, nu vei mai putea juca oricând, din cauza pandemiei. Intervalul va fi redus. De aceea, o soluție poate fi ca Superliga să se împartă în două serii, de câte 8 echipe fiecare. Sezonul regulat, tur-retur, va avea 14 meciuri, după care va avea loc play-off-ul (locurile 1-4 din fiecare serie) şi play-out-ul (cu locurile 5-8). Aşadar, cu încă 6 etape în play-off şi play-out, s-ar ajunge la un total de 20. Ulterior, va avea loc finala campionatului, între câștigătoarele seriilor. Dacă s-ar mai juca și intermediare, campionatul poate dura cel mult 3 luni și jumătate şi s-ar putea desfăşura până la final, chiar dacă pandemia de coronavirus va fi mai departe pe capul nostru. Consider că acesta e un sistem ce poate fi aplicat și în Ligile a IV-a și a V-a”, a explicat Iulian Dinucu.