luni, martie 30, 2020
Fotbal Național

FRF a prelungit termenul de întrerupere a competiţiilor fotbalistice

118Vizualizari
Săptămâna trecută, mai precis miercuri, 18 martie, la şapte zile după ce a întrerupt toate competiţiile fotbalistice din ţară până la finele acestei luni, conducerea FRF a luat o nouă decizie importantă. Astfel, în contextul pandemiei de coronavirus cu care se confruntă şi România, forul condus de Răzvan Burleanu a extins perioada de pauză pe plan intern. În acest sens, Grupul de Lucru format la nivelul Federaţiei a ajuns la concluzia că termenul cel mai apropiat pentru reluarea campionatelor ar putea fi 16 mai. Dar asta numai dacă situaţia în ţară nu se va înrăutiţi din cauza Covid-19, iar pe 15 aprilie preşedintele Klaus Iohannis nu va prelungi starea de urgenţă cu încă 30 de zile. Cu această ocazie,
După şedinţa Grupului de Lucru al FRF, a fost dat publicităţii un comunicat de presă în care s-au explicat în detaliu toate problemele luate în discuţie, informare pe care o redăm în continuare:
„În urma dezbaterilor, s-a ajuns la concluzia că termenul cel mai apropiat pentru reluarea competiţiilor fotbalistice din România ar putea fi 16 mai, dacă situaţia privind epidemia COVID-19 se va îmbunătăţi în jurul acestei date.
Dezbaterile au avut în vedere următoarele aspecte:
• starea de urgenţă declarată în România
• perioada necesară reacomodării la efort a jucătorilor
• modificarea termenului UEFA pentru finalizarea competiţiilor naţionale: 28 iunie faţă de 1 iunie
• situaţia actuală a fiecărei competiţii, meciuri rămase de disputat
• expirarea contractelor jucătorilor la data de 30 iunie sau mai devreme
• închiderea bazelor sportive
Luând în considerare că la nivel de competiţii această criză conduce la mari probleme din punct de vedere sportiv şi financiar pentru toate părţile implicate, pentru a putea reduce impactul negativ asupra întregului sistem fotbalistic s-au căutat cele mai bune soluţii de finalizare a competiţiilor naţionale:
• respectând şanselor tuturor echipelor
• utilizând toate datele calendaristice posibile
• respectând calendarul competiţiilor de club europene
• având în vedere situaţia contractuală a jucătorilor
• previzionând începerea următorului sezon în a doua jumătate a lunii iulie
Obiectivele în luarea deciziilor:
1. Siguranţa şi sănătatea suporterilor, a jucătorilor, a staff-ului şi a tuturor persoanelor angrenate în organizarea unei competiţii sportive;
2. Sustenabilitatea financiară a cluburilor;
3. Producerea celui mai mic nivel de nedreptate pentru toate cluburile participante”.
Grupul de Lucru este format din: Răzvan Burleanu (preşedinte FRF), Gabriel Bodescu (secretar general-adjunct FRF), Felix Grigore (manager competiţii FRF), Mihai Andrieş (competiţii FRF), Adrian Stângaciu (şef serviciu juridic FRF), Justin Ştefan (secretar general LPF), Emilian Hulubei (eşedinte AFAN şi membru în Comitetul Executiv FRF), Valeriu Argăseală (FCSB), Bogdan Bălănescu (Dinamo), Auraş Braşoveanu (Concordia Chiajna), Marius Burcă (Metaloglobus), Florea Spânu (CSO Filiaşi), Mihai Dăscălescu (Unirea Alba Iulia) – reprezentanţii Ligilor I, a II-a şi a III-a în Comitetul Executiv.