marți, aprilie 29, 2025
Fotbal Județean

FRF a stabilit programul meciurilor de baraj pentru promovare în Liga a III-a. Acestea vor avea loc în dublă manşă, în luna iunie

556Vizualizari
Joi, 2 februarie, FRF a organizat tragerea la sorţi a meciurilor de baraj pentru promovare în Liga a III-a. Şi de această dată, se poate spune că Vâlcea a avut şansă, în condiţiile în care campioana judeţului nostru se va duela cu reprezentanta Teleormanului. Astfel, au fost evitate confruntări mult mai grele, contra câştigătoarelor din Dolj sau Argeş, care au făcut parte din Regiunea 5 (Sud-Vest). Norocul e evidenţiat şi de faptul că învingătoarea din Liga a IV-a Vâlcea va disputa în deplasare primul meci din această dublă manşă, iar cel de-al doilea – acasă, deci promovarea va fi tranşată şi sărbătorită în faţa suporterilor proprii.

Campioanele judeţene trebuie anunţate la FRF până pe 11 iunie

Regulamentul de organizare şi desfăşurare a jocurilor de baraj pentru promovare în Liga a III-a, de la sfârşitul ediţiei de campionat 2022-2023, e acelaşi din anii precedenţi. Cele 41 de judeţe şi municipiul Bucureşti au fost împărţite în şapte regiuni de câte şase echipe, din care s-au stabilit câte trei jocuri de baraj. Astfel, au fost programate 21 de dueluri, ce vor avea loc în dublă manşă; prima echipă extrasă din urnă în fiecare partidă va fi gazdă în tur, iar cealaltă va organiza returul. Conform deciziei aprobată Comitetului Executiv al FRF, barajele se vor disputa în dublă manşă: turul – pe 17 iunie, de la ora 18.00, returul – pe 24 iunie, de la 17.30.
AJF-urile din ţară şi AMFB trebuie să transmită în scris numele campioanelor judeţene până pe 11 iunie, inclusiv. Echipele participante vor avea apoi obligaţia să trimită la FRF copia Certificatului de Identitate Sportivă (CIS), eliberat de Ministerul Sportului. FRF a anunţat că la baraje vor avea dreptul să participe doar campioanele judeţene. Echipele care nu vor deţine acel document nu vor fi programate şi vor pierde meciurile la „masa verde”, iar adversarele vor promova din oficiu în Liga a III-a, însă, bineînţeles, doar dacă îndeplinesc condiţia de mai sus, şi anume, aceea de a avea CIS. Dacă o echipă situată pe locul 1 nu deţine Certificatul de Identitate Sportivă, aceasta nu va putea fi înlocuită cu gruparea de pe poziţia secundă din judeţul respectiv.

Meciurile de baraj pentru promovare în Liga a III-a:

• Regiunea 1 (Nord-Est): Bacău – Neamţ, Botoşani – Suceava, Vaslui – Iaşi
• Regiunea 2 (Nord-Vest): Sălaj – Satu Mare, Bihor – Cluj, Maramureş – Bistriţa-Năsăud
• Regiunea 3 (Centru): Alba – Covasna, Harghita – Sibiu, Mureş – Braşov
• Regiunea 4 (Vest): Mehedinţi – Arad, Hunedoara – Timiş, Gorj – Caraş-Severin
• Regiunea 5 (Sud-Vest): Teleorman – Vâlcea, Olt – Argeş, Dâmboviţa – Dolj
• Regiunea 6 (Sud): Ilfov – Călăraşi, Ialomiţa – Giurgiu, Bucureşti – Prahova
• Regiunea 7 (Sud-Est): Tulcea – Buzău, Brăila – Galaţi, Vrancea – Constanţa