În această săptămână, pe 24 şi 25 martie, va avea loc o nouă rundă din Liga Florilor (care va fi cea de-a 13-a din sezonul actual). Cele şapte meciuri programate se vor desfăşura la Baia Mare, în Sala „Lascăr Pană”, oraşul din nordul ţării fiind, pentru prima oară, gazda unui turneu din acest campionat. În antepenultima etapă din tur, SCM Rm. Vâlcea va juca joi, 25 martie, de la ora 13.15, împotriva echipei HC Zalău.
Următoarea rundă din întrecerea internă a fost stabilită pentru 30-31 martie, când cele 15 grupări din Liga Florilor se vor întoarce la Sf. Gheorghe, oraşul din Covasna fiind de alte două ori gazda unor asemenea turnee. După cele două înfrângeri suferite anterior în Sala „Sepsi Arena” (32-33 cu Minaur Baia Mare şi 22-27 cu CSM Bucureşti), handbalistele de la SCM Rm. Vâlcea vor avea parte de un examen mai lejer de această dată, în condiţiile în care o vor înfrunta pe „U” Cluj. Meciul cu ultima clasată se va desfăşura miercuri, 31 martie, de la ora 18.45.
Partida cu formaţia din Giuleşti, în Sala Polivalentă din Bucureşti
Zilele trecute, FRH a anunţat şi „ţintarul” etapei a 15-a din Liga Florilor, care va fi ultima din turul sezonului actual. Cele şapte meciuri vor avea loc din nou în Sala Polivalentă din Capitală, acolo unde echipa antrenată de Florentin Pera se va duela cu… Rapid Bucureşti. Partida cu formaţia din Giuleşti, care e pregătită de Carlos Viver, selecţionerul naţionalei Spaniei, se va disputa miercuri, 7 aprilie, de la ora 18.30, şi va fi transmisă în direct de TVR 1.
Săptămâna trecută, SCM Rm. Vâlcea a anunţat transferul jucătoarei suedeze Nathalie Hagman (extremă dreapta, 31 de ani), care a semnat...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe