Handbal

FRH a stabilit calendarul Ligii Florilor. SCM Rm. Vâlcea va debuta cu SCM Craiova, pe teren propriu. Vezi aici când va avea loc meciul cu CSM Bucureşti!

1.03KVizualizari
Săptămâna trecută, mai precis luni, 21 iunie, FRH a stabilit calendarul etapelor din cadrul sezonului 2021-2022 al Ligii Florilor, care va aduna din nou la start doar 14 echipe, după ce ediţia precedentă a fost una de tranziţie, cu 16 participante. În runda inaugurată, SCM Rm. Vâlcea va juca pe teren propriu, cu SCM Craiova, aceeaşi adversară pe care formaţia din Sala Traian a înfruntat-o şi în prima etapă din sezonul trecut. Interesant este faptul că ultima formaţie cu care „municipalele” se vor duela în tur va fi aceeaşi ca în 2020-2021, în speţă, Rapid Bucureşti.
În cea de-a doua rundă, vâlcencele vor evolua tot acasă, împotriva nou-promovatei CSM Deva, iar ulterior va avea loc partida cu SCM Gloria Buzău, din deplasare. Confruntarea mult-aşteptată de suporteri, contra campioanei en-titre, CSM Bucureşti, a fost programată foarte devreme în campionatul viitor, în etapa a 4-a, primul duel urmând a se juca în Sala Traian.
Deocamdată, FRH nu a anunţat decât faptul că prima etapă va avea loc pe 4 septembrie, la o săptămână după turneul Cupei României – ediţia 2020-2021, care a fost fixat pentru perioada 24-29 august. În plus, nu se ştie nici dacă în ediţia viitoare a Ligii Florilor se va reveni la sistemul clasic, cu etape săptămânale (aşa cum ar fi normal, având în vedere că pandemia de Covid-19 nu prea mai face ravagii în România), sau se va desfăşura tot sub formă de turnee.

Programul meciurilor echipei SCM Rm. Vâlcea în turul sezonului 2021-2022 al Ligii Florilor:

• Etapa 1: SCM Rm. Vâlcea – SCM Craiova
• Etapa a 2-a: SCM Rm. Vâlcea – CSM Deva
• Etapa a 3-a: SCM Gloria Buzău – SCM Rm. Vâlcea
• Etapa a 4-a: SCM Rm. Vâlcea – CSM București
• Etapa a 5-a: CS Măgura Cisnădie – SCM Rm. Vâlcea
• Etapa a 6-a: SCM Rm. Vâlcea – HC Dunărea Brăila
• Etapa a 7-a: CSM Slatina – SCM Rm. Vâlcea
• Etapa a 8-a: SCM Rm. Vâlcea – CS Dacia Mioveni 2012
• Etapa a 9-a: HC Zalău – SCM Rm. Vâlcea
• Etapa a 10-a: SCM Rm. Vâlcea – Minaur Baia Mare
• Etapa a 11-a: CSU Știința București – SCM Rm. Vâlcea
• Etapa a 12-a: SCM Rm. Vâlcea – CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud
• Etapa a 13-a: Rapid București – SCM Rm. Vâlcea

Liga Florilor / Sezonul 2021-2022

• Etapa 1:
SCM Rm. Vâlcea – SCM Craiova
CSM Deva – Rapid București
SCM Gloria Buzău – CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud
CSM București – CSU Știința București
CS Măgura Cisnădie – Minaur Baia Mare
HC Dunărea Brăila – HC Zalău
CSM Slatina – CS Dacia Mioveni 2012
• Etapa a 2-a:
SCM Craiova – CS Dacia Mioveni 2012
HC Zalău – CSM Slatina
Minaur Baia Mare – HC Dunărea Brăila
CSU Știința București – CS Măgura Cisnădie
CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud – CSM București
Rapid București – SCM Gloria Buzău
SCM Rm. Vâlcea – CSM Deva