vineri, iulie 11, 2025
Handbal

FRH a stabilit programul noului sezon al Ligii Florilor. Start infernal de campionat pentru SCM Rm. Vâlcea

353Vizualizari
Săptămâna trecută, FRH a organizat tragerea la sorți a programului noului sezon al Ligii Florilor. Competiția va aduna la start 14 echipe, iar trei dintre acestea vor fi nou-promovate, în speță, CS Județean Prahova, CSM Galați și CSU Știința București. Ultima a ocupat locul 3 la turneul de baraj pentru promovare / menținere în Liga Florilor, dar a fost acceptată în elită pentru că Măgura Cisnădie a anunțat că nu va mai evolua la cel mai înalt nivel al handbalului feminin românesc.
Runda inaugurală a noului sezon se va disputa pe 30 august, iar potrivit „țintarului” stabilit de FRH zilele trecute, SCM Rm. Vâlcea va debuta în deplasare, cu Minaur Baia Mare. Vor urma apoi alte patru meciuri grele pentru echipa antrenată de Florentin Pera (FOTO), cu Gloria Bistrița-Năsăud (pe teren propriu), CSM Corona Brașov (în deplasare), CSM București (a) și Dunărea Brăila (d). Așa cum se observă, în startul campionatului, echipa din Sala Traian va înfrunta doar formații care vor participa în cupele europene. Acest aspect a fost evidențiat și de oficialii de la SCM Rm. Vâlcea, pe Facebook.
„Start dificil în noul sezon al Ligii Florilor! Tragerea la sorți a țintarului pentru sezonul 2025/2026 al Ligii Florilor MOL a avut loc la sediul Federației Române de Handbal, iar sorții au rezervat un început extrem de dificil pentru roș-albastre. Primele cinci etape oferă un program în care formația noastră va înfrunta adversare de top, toate candidate la podium”, au transmis oficialii din Sala Traian, pe rețeaua de socializare.

HANDBAL FEMININ • LIGA FLORILOR
Programul meciurilor pe care SCM Rm. Vâlcea le va disputa în tur:

• Etapa 1 (30 august 2025): Minaur Baia Mare – SCM Rm. Vâlcea
• Etapa 2 (5 septembrie 2025): SCM Rm. Vâlcea – Gloria Bistrița-Năsăud
• Etapa 3 (13 septembrie 2025): CSM Corona Brașov – SCM Rm. Vâlcea
• Etapa 4 (27 septembrie 2025): SCM Rm. Vâlcea – CSM București
• Etapa 5 (4 octombrie 2025): Dunărea Brăila – SCM Rm. Vâlcea
• Etapa 6 (8 octombrie 2025): CS Județean Prahova – SCM Rm. Vâlcea
• Etapa 7 (25 octombrie 2025): SCM Rm. Vâlcea – Rapid București
• Etapa 8 (1 noiembrie 2025): SCM „U” Craiova – SCM Rm. Vâlcea
• Etapa 9 (8 noiembrie 2025): SCM Rm. Vâlcea – CSU Știința București
• Etapa 10 (15 noiembrie 2025): CSM Tg. Jiu – SCM Rm. Vâlcea
• Etapa 11 (20 decembrie 2025): SCM Rm. Vâlcea – CSM Slatina
• Etapa 12 (10 ianuarie 2026): HC Zalău – SCM Rm. Vâlcea
• Etapa 13 (17 ianuarie 2026): SCM Rm. Vâlcea – CSM Galați