miercuri, octombrie 16, 2024
Sporturi

Frumoasa Alexandra Popa s-a apucat de ridicat fiare și de MMA, după 12 ani de volei…

2.22KVizualizari
Alexandra Popa (19 ani) este una dintre cele mai frumoase și talentate voleibaliste care au evoluat în ultimii ani pentru echipa Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”, din Rm. Vâlcea. În vară, după ce a terminat liceul, ea a fost admisă la Facultatea de Educație Fizică și Sport din Craiova – profil kinetoterapie.
De aproape 1 an, mai precis, de când au intrat în vigoare restricțiile privind pandemia, sportiva nu a mai jucat deloc volei și a decis să se implice într-un domeniu total diferit. Este vorba de MMA, kickboxing și ridicat greutăți, la sala „The Beast Team”, unde se antrenează de trei ori pe săptămână cu campionii Alex Codiță și Cosmin Pârva. De curând, Alexandra a postat pa pagina sa de Facebook un filmuleț în care ridică de la sol 65 de kilograme, deși ea cântărește doar 52. Și bărbații ar fi invidioși!
„M-am apucat de crossfit, lupte MMA și kick, pentru că am vrut să rămân în sport. Cum am terminat liceul și nu am mai putut face volei, am căutat alternative. Iar asta mi-a plăcut cel mai mult, m-am regăsit aici – ca să spun așa. Nu m-am gândit niciodată să particip la concursuri, pentru că nu acesta este scopul meu. Sincer, după 12 ani în care am făcut voleiul, am avut un regret că nu am continuat în acest domeniu, dar asta a fost… Acum, mă bucur că am doi antrenori super, pe Alex Codiță și Cosmin Pârva, cu care mă pregătesc foarte bine. Îmi place mult ceea ce fac!”, a mărturisit Alexandra Popa.