duminică, martie 16, 2025
Fotbal Diverse

Gabi Mangalagiu a avut sărbători de magie, la Londra. A fost şi la meciul Arsenal – Chelsea! „Parcă eram pe altă planetă!”

1.18KVizualizari

De sărbători, Gabriel Mangalagiu, antrenorul principal al echipei Viitorul Dăeşti, a fost plecat la Londra, împreună cu soţia, unde locuieşte de ani buni fiica sa. Tehnicianul a petrecut Crăciunul şi Revelionul alături de familie, iar în plus a profitat de timpul liber pe care l-a avut la dispoziţie pentru a vizita o bună parte dintre obiectivele de interes mondial din capitala Anglia, dar şi pentru a asista la două meciuri din Premier League. Unul dintre acestea a fost Arsenal – Chelsea (1-2), care s-a jucat, cum era şi normal, cu „casa închisă”.
„Nu ai cuvinte să exprimi sentimentul pe care îl trăieşti la un meci din Premier League. Parcă ai fi pe altă planetă! Am rămas impresionat că tot meciul s-a jucat cu o singură minge. Bineînţeles, jucătorii sunt foarte tehnici şi ordonaţi, astfel că mingea ajunge rar în tribune, iar atunci când se întâmplă, e înapoiată imediat pe teren, pentru ca spectacolul să continue. Nu ţine nimeni de ea, aşa cum se întâmplă la noi. Respectul e prea mare! Când a fost înlocuit Mesut Ozil, tot stadionul s-a ridicat în picioare. Şi suporterii de la Arsenal, şi cei de la Chelsea, l-au aplaudat împreună. Asta înseamnă fotbalul-spectacol, la cel mai înalt nivel, unde respectul de sine e maxim”, a povestit Mangalagiu.
„Chiar m-am simţit foarte bine la Londra, mai ales că am avut-o aproape pe fiica mea. De sărbători, nu e nimic mai frumos decât să îi ai aproape pe cei mai dragi! Am profitat de vacanţă şi pentru a vizita zona. Am vizitat foarte multe obiective interesante, castele, oraşe frumoase şi nu numai… Sper să mă întorc cât mai curând în Anglia, pentru că mi-a plăcut foarte mult. Simţeam nevoie de o relaxare de acest gen, mai ales că voi avea un program plin cu Viitorul Dăeşti, în perioada următoare”, a adăugat antrenorul principal de la Viitorul Dăeşti.
Tehnicianul s-a întors din vacanţă pe 3 ianuarie, pentru a pune la punct strategia pentru a doua parte a campionatului Ligii a III-a. Pe data de 15 ianuarie, Gabriel Mangalagiu va da adunarea la Fedeleşoiu, echipa sa urmând să joace cât mai multe meciuri de verificare, până la reluarea Ligii a III-a.